Unul dintre cele mai vechi poduri din judeţul Prahova, ridicat pe vremea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, care făcea legătura, înainte de construirea drumului naţional 1, între comuna prahoveană Băneşti şi municipiul Câmpina, s-a prăbuşit subit, ieri dimineaţă.
Norocul a fost că nimeni nu se afla, în momentul prăbuşirii, pe acest pod, pentru că, altfel, evenimentul ar fi făcut, mai mult ca sigur, şi victime omeneşti.
Localnicii au rămas înmărmuriţi când au văzut că acest pod din piatră cioplită, peste râul Doftana a căzut, pur şi simplu, şi a dispărut în istorie. Potrivit viceprimarului comunei Băneşti, Mihai Ungureanu, ieri dimineaţă, podul considerat monument istoric s-a prăbuşit aproape în întregime, după ce un picior s-a rupt şi terasamentul de deasupra s-a surpat. Pe lângă vechimea acestei construcţii, cauzele par să fi fost, la prima vedere, eroziunea solului şi ploile din ultima perioadă, care au afectat structura acestuia. Această rută era folosită, zilnic, de sute de locuitori din zonă, care făceau naveta cu bicicletele sau pe jos la locurile lor de muncă din Câmpina.
„De peste 40 de ani nu s-a mai intervenit cu lucrări de consolidare asupra acestui pod – monument istoric, nemaifiind, practic, folosit pentru traficul auto de circa 30 de ani, când circulaţia a fost interzisă. Acest pod făcea legătura între Băneşti şi Câmpina, pe ruta cunoscută drept drumul vechi, fiind folosit doar pietonal şi cu bicicletele, în ultimii zeci de ani. Acum nu se va mai circula deloc, pentru că există riscul de prăbuşire completă a ceea ce a mai rămas din vechiul pod. Azi-dimineaţă (n.n. – ieri), circa trei sferturi din banda de mers s-a surpat şi este posibil să cadă şi restul, iar pentru a nu pune în pericol viaţa celor care se aventurează să-l mai treacă cu piciorul sau cu bicicleta, am luat măsura închiderii complete a circulaţiei, fiind blocat accesul printr-un gard”, ne-a declarat, ieri, viceprimarul localităţii, Mihai Ungureanu.
Informaţiile despre istoria locului spun că podul din piatră cioplită de la Băneşti, peste râul Doftana, a fost construit în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, după un proiect întocmit de inginerul şef P. Perez, ca urmare a ordinului 623 al Direcţiei lucrărilor publice din anul 1859. Podul din piatră cioplită de la Băneşti, considerat o adevărată operă de infrastructură a timpului lui, a fost intens utilizat până în anii 1952-1956, când a fost construită actuala variantă a DN1.
Violeta STOICA