Patru maşini au fost implicate, ieri dimineaţă, într-un accident rutier care a avut loc pe DN 1 B, în dreptul localităţii Bucov. În urma evenimentului, o tânără, în vârstă de 20 de ani, a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, ea suferind mai multe traumatisme. De asemenea, alte două persoane au suferit leziuni.
Potrivit reprezentanţilor IPJ Prahova, evenimentul ar fi avut loc din cauza carosabilului umed. Din primele date a reieşit că tânăra şoferiţă ar fi pierdut controlul volanului şi ar fi pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu un alt autoturism. Femeia ar fi coborât din autoturism, moment în care ar fi fost lovită de o altă maşină.
După câteva minute, în aceeaşi zonă, un alt şofer a pierdut controlul volanului şi a izbit o altă maşină, care a ricoşat în tânără !
Reamintim că şi joi, 10 aprilie 2014, tot în zona localităţii Bucov a avut loc un accident în care au fost implicate două autoturisme. În urma coliziunii dintre acestea, o femeie în vârstă de 42 de ani a fost transportată cu elicopterul SMURD la un spital din Bucureşti.
Ultimul accident grav la Bucov a avut loc la începutul lunii noiembrie anul trecut, când trei persoane au murit, iar alte două au fost rănite gav.
(F.T.)