337 de lei, valoarea medie a stimulentelor oferite personalului medical

Aproape 70% dintre români declară că au fost nevoiţi să ofere bani sau cadouri personalului medical pentru a beneficia de mai multă atenţie, asistentele fiind primele pe lista stimulentelor oferite de pacienţi, relevă un studiu Confido dat publicităţii recent şi realizat de Exact Cercetare şi Consultanţă, în colaborare cu Link Resource, la iniţiativa Institutului Aspen România şi prezentat presei cu ocazia celei de-a treia ediţii a Bucharest Forum/healthcare.”Cu ocazia ultimei vizite făcute la medic, românii au oferit în procent de 38% recompense financiare medicilor specialişti care i-au consultat. 23% dintre pacienţi au apelat la stimulente şi în cazul marii chirurgii, în timp ce 21% dintre aceştia au simţit nevoia recompensării medicului specialist şi în ceea ce priveşte procedurile de tratament de care au beneficiat”, arată studiul. Potrivit documentului, 69% dintre români au afirmat că au fost nevoiţi să ofere sume de bani sau cadouri personalului medical, pentru a beneficia de mai multă atenţie. Dintre pacienţii care au subliniat necesitatea oferirii acestor stimulente, 84% au declarat că gestul lor a vizat instituţiile publice de sănătate, în timp ce 5% au menţionat instituţiile private. Studiul mai arată că valoarea medie a stimulentelor financiare oferite cu ocazia ultimei vizite la medic se situează la un nivel de 337 de lei şi vizează deopotrivă sistemul public şi privat de sănătate. Studiul a inclus persoane cu vârste cuprinse între 18 şi 70 de ani, rezidente în mediul urban. Volumul eşantionului a fost de 1.161 repondenţi, care au răspuns la chestionarul Exact Cercetare şi Consultanţă, administrat pe internet. Repondenţii au fost selectaţi aleatoriu din panelul Exact Cercetare şi Consultanţă, care conţine 25.000 de repondenţi. Culegerea datelor a fost realizată în intervalul 20 – 31 martie 2014.

Universitatea din Bucureşti organizează Târgul Educaţiei

Astăzi şi mâine, 11 aprilie, Universitatea din Bucureşti îi invită pe toţi cei interesaţi, şi care se pregătesc pentru admiterea la facultate, la cea de-a XV-a ediţie a Târgului Educaţiei. În cadrul celor două zile ale evenimentului, elevii vor putea cunoaşte oferta educaţională a Universităţii din Bucureşti pentru anul 2014-2015 şi vor putea beneficia de servicii de informare, orientare şi consiliere pentru alegerea facultăţii.
Târgul Educaţiei se va desfăşura în Holul Central al Palatului Facultăţii de Drept (Bd. Mihail Kogălniceanu nr. 36-46, sector 5, Bucureşti). Deschiderea oficială va avea loc astăzi, la ora 10:00. Accesul este liber. Ediţia 2014 a Târgului Educaţiei se înscrie în seria evenimentelor dedicate aniversării a 150 de ani de existenţă a Universităţii din Bucureşti.

Proiecte înscrise la Gala Societăţii Civile

În cadrul competiţiei de anul acesta a Galei Societăţii Civile, 114 organizaţii nonprofit, neguvernamentale, grupuri de iniţiativă şi persoane fizice au înscris în total 148 de proiecte şi programe. Acestea vor fi evaluate în perioada următoare de către un juriu format din 52 de specialişti în implementarea şi evaluarea proiectelor, cercetători, sociologi, jurnalişti, lideri şi formatori de opinie ai societăţii civile şi ai sectorului nonprofit şi din reprezentanţi ai sectorului privat, consultanţi în CSR, comunicare sau corporate affairs, iar cele mai bune proiecte vor fi premiate în cadrul festivităţii de premiere, care va avea loc în Bucureşti, la începutul lunii iunie. Proiectele înscrise în competiţie pot fi urmărite pe site-ul oficial al Galei: www.galasocietatiicivile.ro. Secţiunile cu cele mai multe înscrieri anul acesta sunt: Educaţie, Învăţământ, Cercetare, unde au fost înscrise 28 de proiecte, urmate de secţiunea Originalitate, cu 23 de înscrieri, şi secţiunea Proiecte pentru tineret, unde sunt 21 de proiecte înscrise.