Aşa cum v-am informat în ediţia precedentă a ziarului nostru, ieri a fost desemnată componenţa Biroului Electoral Judeţean Prahova, constituit în vederea alegerilor membrilor din România în Parlamentul European, pe data de 25 mai. Concret, în conformitate cu prevederile Legii 33/2007 privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor europarlamentare, ieri, preşedintele Tribunalului Prahova a procedat la desemnarea, în şedinţă publică, prin tragere la sorţi, a celor trei judecători ce vor face parte din BEJ Prahova. Astfel, preşedinte al Biroului Electoral Judeţean Prahova a fost desemnat judecător Oliviu Corneliu Şologon, preşedinte al Secţiei I Civilă din cadrul Tribunalului Prahova; iar ca locţiitori – judecătorii Gabriela Mihai din cadrul Secţiei I Civilă şi Alina Pavel-Anton, vicepreşedinte al Tribunalului Prahova. Biroul menţionat a fost amenajat în cadrul Palatului Administrativ din Ploieşti.
N.D.