Guvernul României a aprobat în şedinţa de ieri, 26 martie a.c., un nou împrumut de la Trezoreria Statului pentru a pune la dispoziţia Autorităţilor de Management ale programelor operaţionale resursele necesare pentru plata facturilor către beneficiarii de fonduri europene.

“Guvernul României a aprobat un nou împrumut cu o valoare de peste 900 milioane de lei, prin care asigură resursele necesare pentru plata beneficiarilor de fonduri europene. Astfel, Guvernul României continuă angajamentul ferm de a susţine implementarea proiectelor finanţate din fondurile UE şi, implicit, procesul de absorbţie rapidă a fondurilor structurale şi de coeziune”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.

Noile fonduri vor fi folosite pentru efectuarea de plăţi către beneficiarii proiectelor implementate în cadrul a trei programe. Astfel, pentru efectuarea de plăţi către beneficiarii Programului Operaţional Regional au fost alocate fonduri în valoare de 360 milioane de lei, pentru achitarea facturilor către beneficiarii Programului Operaţional Sectorial Mediu o sumă de aproximativ 294 milioane de lei, iar pentru cei ai Programului Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice o sumă de 255 milioane de lei.