Cel puţin opt civili, printre care copii şi străini, au murit în atacul comis joi seara la un hotel de lux din Kabul de patru insurgenţi talibani care au fost ucişi de forţele de ordine, a anunţat ieri Ministerul afgan de Interne.
Acest atac a avut loc cu câteva săptămâni înaintea alegerilor prezidenţiale. Atacatorii au fost împiedicaţi să dejoace măsurile de securitate de la Serena, unul dintre hotelurile cel mai bine protejate din capitala afgană.
Unul dintre civilii ucişi este un fost diplomat paraguayan care se afla în Afganistan ca observator pentru alegeri, a anunţat ministrul paraguayan de Externe, Eladio Loizaga.
După ce au reuşit să pătrundă în hotel, ei s-au ascuns în toaletele unuia dintre restaurante până la ora 21.00 (18.30 ora României), când au declanşat atacul.
Atacul a fost revendicat de Zabiullah Mujahid, un purtător de cuvânt al talibanilor.
Hotelul Serena, care are aproximativ 177 de camere şi este frecventat de diplomaţi şi lucrători umanitari, a fost vizat în ianuarie 2008 de un atac sinucigaş care s-a soldat cu opt morţi.
Atacul a avut loc cu o zi înainte de Anul Nou iranian, o sărbătoare celebrată de către clienţi ai hotelului.














