Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a avut miercuri, 19 martie a.c., o întrevedere cu Laszlo Andor, comisarul european politică socială. Discuţiile dintre cei doi oficiali au vizat în primul rând documentele de programare pentru perioada 2014 – 2020, dar şi aspecte legate de optimizarea absorbţiei fondurilor structurale şi de coeziune în actualul exerciţiu financiar multianual.

În timpul întrevederii, reprezentanții Direcţiei generale pentru ocuparea forţei de muncă, afaceri sociale şi incluziune din cadrul Comisiei Europene au apreciat că întâlnirea din data de 19 martie a.c. a avut loc în cel mai potrivit moment atât pentru a trece în revistă problemele din trecut cât și lecțiile învățate pentru perioada de programare 2014-2020. Suplimentar, oficialii Comisiei au subliniat importanța folosirii sumelor alocate României din Fondului Social European, în scopul combaterii sărăciei, pentru susţinerea tinerilor prin crearea de locuri de muncă, respectiv pentru dezvoltarea învățământului profesional și tehnic.

„Vom acorda o atenție deosebită susținerii tinerilor absolvenți în găsirea unui loc de muncă și pentru a uşura momentul tranziţiei de la scoală la munca efectivă. Totodată, în perioada de programare 2014-2020, intervenţiile din fonduri europene vor sprijini învăţământul tehnic şi profesional pentru a răspunde necesităţii pieţei muncii”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.

Ministerul Fondurilor Europene va implementa în perioada următoare proiecte pilot prin utilizarea schemelor tip voucher pentru a le testa în cadrul actualei perioade de programare, urmând ca în 2014-2020 acestea să fie implementate la scară largă. Ţinând cont de lecţiile învățate în timpul perioadei de programare 2007-2013, Ministerul Fondurilor Europene are în vedere metode de simplificare precum costurile simplificate: sume fixe stabilite în cazul costurilor indirecte (costurile administrative, costurile unitare etc.).
În cadrul întrevederii comisarul Laszlo Andor şi-a exprimat aprecierea faţă de eforturile făcute de ţara noastră şi rezultatele înregistrate în majorarea absorbţiei începând cu anul 2013, respectiv pentru faptul că România demonstrează că învaţă din lecţiile trecutului în implementarea fondurilor europene.

„Apreciez deschiderea comisarului Andor pentru tot sprijinul acordat atât de dumnealui, cât şi de echipa DG Employment, în tot ceea ce a însemnat atragerea fondurilor europene în 2013, deblocarea programelor, implementarea măsurilor de simplificare şi eficientizare a sistemului de implementare, respectiv pentru cooperarea pentru pregătirea viitoarei perioade de programare”, a subliniat ministrul Fondurilor Europene.