Magistraţii de la Secţia Penală şi pentru cauze cu minori şi familie au decis ieri, prin încheiere, să suspende judecarea în cauza prin care sirianul Omar Hayssam solicită reducerea pedepsei de 20 de ani de închisoare, la care este condamnat definitiv pentru terorism. Un nou termen a fost acordat pentru data de 25 aprilie 2014.
Tot ieri, acelaşi complet de judecată a decis să sesizeze Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a iniţia o procedură unitară care să poată fi aplicată în astfel de cazuri. În acest sens, într-un comunicat al instanţei ploieştene se precizează că „ respectiva chestiune de drept a fost invocată tot în cadrul unei cauze având ca obiect problema aplicării legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei, conform articolului 6 din Noul Cod Penal, constatându-se că există puncte de vedere diferite, care au dat naştere unei controverse juridice referitoare la problema pedepsei principale rezultante aplicabile în caz de concurs de infracţiuni; mai exact, dacă la pedeapsa rezultantă se aplică sporul maxim de cinci ani prevăzut de Codul Penal anterior, sau se aplică sporul obligatoriu de o treime din totalul pedepselor prevăzut de Codul Penal în vigoare”.
După cum am precizat şi în numărul de ieri al ziarului nostru, solicitarea lui
Hayssam de reducere a pedepsei este făcută în baza Noului Cod Penal, care prevede, în unele cazuri, pedepse mai blânde pentru unele infracţiuni. Cererea, care a fost judecată de instanţă în ziua de miercuri, 26 februarie 2014, a fost înaintată de către „Comisia de evaluare a incidenţei aplicării legii penale mai favorabile în cazul persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate constituită conform HG nr. 836/2013 la nivelul Penitenciarului Mărgineni”.
Omar Hayssam a fost condamnat la 20 de ani de închisoare în dosarul răpirii celor trei jurnalişti români, în anul 2007. De asemenea, mai este condamnat, definitiv, în alte două cauze penale.
El îşi ispăşeşte pedeapsa în Penitenciarul de maximă securitate din Mărgineni.
(F.T.)














