În intervalul 21 – 22 februarie 2014, poliţişti de la Rutieră şi de la Ordine publică, sub coordonarea Direcţiei Rutiere din cadrul IGPR, au acţionat, la nivel naţional, pentru reducerea numărului şi consecinţelor accidentelor rutiere – în special ale celor produse ca urmare a conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau drogurilor.
La acţiune au participat peste 4.200 de poliţişti – dintre care 2.308 poliţişti rutieri şi 1.947 de la structurile de ordine publică, precum şi doi câini specializaţi în depistarea drogurilor.
Au fost controlaţi 34.062 de conducători de autovehicule, fiind efectuate 85 de teste pentru depistarea substanţelor stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare acestora. Oamenii legii au constatat 519 infracţiuni, dintre care 225 pentru conducerea unui autovehicul, cu o îmbibaţie alcoolică în sânge mai mare decât limita legală.
De asemenea, pentru neregulile constate, poliţiştii au aplicat 10.365 de contravenţii la regimul circulaţiei rutiere. Dintre acestea, 436 au fost pentru conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice, pentru care au fost aplicate amenzi de la 765 de lei la 1.700 de lei. Ca măsură complementară faţă de aceştia, poliţiştii au dispus reţinerea permisului de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 90 zile.
În Prahova, efectivele de poliţie rutieră au organizat şi executat mai multe acţiuni având drept scop prevenirea şi combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere. Astfel, au fost verificaţi cu aparatul etilotest peste 500 de şoferi. În urma controalelor, au fost ridicate zece permise de conducere şi au fost date amenzi în valoare de peste 15.000 de lei.
(F.T.)