Ieri, în zona Halelor Centrale (Parcul ,,Toma Socolescu’’) din Ploieşti s-a deschis din nou „Târgul cu Bunătăţi“. Acesta va funcţiona în locaţia amintită până duminică, 16 februarie. Nu vor lipsi de la târg brânzeturile – brânză proaspătă de oaie, urdă cu mărar, caşcavea, brânză de burduf cu ardei sau chimen, preparatele din carne (muşchiul de porc afumat, cârnaţii picanţi de porc, slană fiartă, trasă în boia), pâinea pe vatră, vinurile, dar nici mierea, prăjiturile şi tartele de casă, siropurile naturale de merişor, cătină etc. Nu vor lipsi de la târg nici meşterii populari cu diverse obiecte lucrate manual.
În paralel, astăzi, se deschide la Câmpina ,,Târgul mierii’’, ediţia 2014, organizat de către Asociaţia Apicolă Valea Prahovei, membră a Federaţiei Asociaţiilor Apicole din România – ROMAPIS, în parteneriat cu Primăria Municipiului Câmpina, Consiliul Local, şi LEMET. ,,Târgul mierii’’ de la Câmpina are o tradiţie veche de jumătate de mileniu, în condiţiile în care, anul acesta, pe 8 ianuarie s-au împlinit 511 ani de la primul târg apicol „organizat” de un câmpinean şi consemnat documentar. În cadrul acestuia se vor desfăşura o serie de concursuri – ,,Cel mai mare mâncător de miere’’, ,,Cea mai bună miere’’ – la care vor lua parte apicultori din toată ţara, concursuri de creaţie şi grafică digitală cu tema ,,Câmpina în imagine – istorie şi prezent’’, de fotografie cu tematică apicolă, de prognoză apicolă, unde cea mai bună prognoză pentru 2014 va fi premiată la ediţia din 2015, fiind acordate şi premii pentru ,,Cea mai frumoasă prezentare de stand’’, dedicate firmelor care participă cu utilaje şi echipamente specifice şi producătorilor apicoli şi ,,Cea mai frumoasă etichetă’’. De asemenea, vor fi premiate şi cele mai bune apariţii editoriale cu tematică apicolă din 2013. Mâine, pe 15 februarie, vor avea loc în cadrul aceluiaşi târg Adunarea Generală a Federaţiei Asociaţiilor Apicole din România – ROMAPIS, iar seara – Balul Stuparilor 2014.
C.D.