Desele avertizări meteolorogice de ninsoare şi viscol, din ultima vreme, nu-i sperie, nici pe departe, pe iubitorii drumeţiilor montane sau ai schiului din Prahova sau din alte judeţe, aceştia din urmă
luând cu asalt pârtiile amenajate din Munţii Bucegi. Ce-i drept, numărul acestora se dublează sau chiar se triplează, în zilele de la sfârşit de săptămână.
După cum ne-a declarat, ieri, şeful Serviciului Salvamont Buşteni, Gheorghe Haiduc, calitatea zăpezii aşternute pe pârtii, ca şi vremea, erau numai bune de schiat, telecabina funcţiona, aceasta fiind oprită, precum se ştie, numai atunci când viteza vântului depăşeşte 25 de metri/secundă. Buna dispoziţie a schiorilor poate fi, însă, pusă sub semnul întrebării doar de pericolul declanşării unor eventuale avalanşe, „iar acest risc există”, potrivit interlocutorului nostru.
În ceea ce-i priveşte pe iubitorii drumeţiilor montane, le reamintim că, pe timp de iarnă, sunt închise traseele turistice Valea Cerbului, Valea Morarului, Valea Albă, Jepii Mari, Jepii Mici etc. În schimb, în momentul de faţă, sunt deschise traseele turistice aflate la baza muntelui, respectiv cele care duc la Cascada Urlătoarea, cabanele turistice Gura Diham sau Diham ş.a. „Ca de fiecare dată când avem ocazia, le recomandăm tuturor iubitorilor de drumeţii montane să fie echipaţi corespunzător, cu atât mai mult în actualele condiţii de iarnă aspră, şi, în plus, să nu se abată, sub niciun motiv, de la traseele marcate“, a mai menţionat Gheorghe Haiduc.
C. DUMITRU