Service-urile auto vor fi obligate să asigure proprietarilor de maşini posibilitatea de a asista direct sau prin sistem audio-video la activităţile de reparaţii sau întreţinere pe care le efectuează, potrivit unui act normativ publicat în Monitorul Oficial anul trecut, ale cărui prevederi vor intra în vigoare de-abia în septembrie anul acesta. Concret, este vorba despre Legea 51/2013 pentru modificarea şi completarea OG nr. 82/2000 privind autorizarea operatorilor economici care desfăşoară activităţi de reparaţii, de reglare, de modificări constructive, de reconstrucţie a vehiculelor rutiere, precum şi de dezmembrare a vehiculelor scoase din uz. Astfel, conform actului normativ, operatorii economici care desfăşoară activităţi de reparaţii sau întreţinere a autovehiculelor vor fi obligaţi să pună la dispoziţie un spaţiu amenajat de unde clientul să poată vizualiza, direct sau prin intermediul unei camere video, intervenţiile executate de angajaţi asupra propriei maşini. În cazul în care service-urile auto nu îndeplinesc această obligaţie, beneficiarul are dreptul de a refuza semnarea recepţiei activităţilor respective, prevăzute în devizul de lucrări. De asemenea, proprietarul maşinii poate refuza plata până ce nu mai are nicio obiecţie în ceea ce priveşte calitatea lucrărilor efectuate. Totodată, în lege se mai arată că refuzul motivat în scris al semnării recepţiei de către beneficiar reprezintă o contestaţie, care se înregistrează în registrul contestaţiilor al operatorului economic. În cazul în care refuzul beneficiarului se menţine, acesta sau operatorul economic poate formula o contestaţie la reprezentanţa R.A.R. şi poate solicita prezenţa unui reprezentant care, în termen de maximum şapte zile lucrătoare, analizează contestaţia şi dispune aplicarea măsurilor legale. Dacă măsurile dispuse de R.A.R. nu conduc la rezolvarea contestaţiei, beneficiarul poate depune, după caz, plângere la instanţa competentă, conform prevederilor legale, informând în acest sens şi reprezentanţa R.A.R. Totodată, prin aceeaşi lege, R.A.R. trebuie să înfiinţeze la nivelul fiecărei reprezentanţe teritoriale un registru, denumit Registrul contestaţiilor şi plângerilor în justiţie, în care sunt înregistrate toate contestaţiile şi plângerile primite. În baza acestor contestaţii şi plângeri, consemnate în registrul menţionat, RAR va efectua la operatorul economic respectiv, la cumularea a minimum cinci contestaţii consecutive confirmate, un audit de supraveghere, suplimentar faţă de auditul anual planificat, ale cărui costuri vor fi suportate de către operatorul economic. Realizarea a două audituri de supraveghere suplimentară în decurs de 12 luni, în urma cărora se constată abateri de la prevederile legale, vor atrage în mod obligatoriu suspendarea autorizaţiei tehnice de funcţionare a operatorului pentru 30 de zile.
În expunerea de motive a actului normativ se arată că ,,măsura este necesară întrucât beneficiarul de servicii de reparaţii auto şi alte activităţi de întreţinere are dreptul să fie informat în legătură cu piesele, ansamblele şi materialele utilizate, pentru a fi eliminată orice suspiciune că acestea sunt false, contrafăcute, reutilizate, nu au caracteristicile corespunzătoare sau au termen de valabilitate depăşit. În plus, consumatorul are dreptul să fie informat în legătură cu respectarea procedurilor tehnologice şi manopera utilizate în realizarea serviciului respectiv’’.
C.D.
Acasă Realitatea zilei Proprietarii de masini vor putea asista la reparatiile efectuate in service-uri














