Un echipaj al Poliţiei Locale Ploieşti a depistat în cursul dimineţii de ieri proprietarul unui vehicul cu tracţiune animală în timp ce abandona 30 de saci încărcaţi cu moloz pe terenul din vecinătatea Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti. Pentru fapta comisă, numitul R. Vasile, de 30 de ani, cu domiciliul în Ploieşti, a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 1.000 lei, ca urmare a încălcării prevederilor H.C.L. nr. 228/2006 – privind gospodărirea localităţii – referitoare la abandonarea sau depozitarea deşeurilor menajere, a molozului în alte locuri decât cele special amenajate. Efectivele Poliţiei Locale Ploieşti acţionează permanent pentru a identifica persoanele care abandonează deşeurile menajere în locurile publice, fără a respecta normele stabilite de municipalitate cu privire la întreţinerea şi curăţenia localităţii.













