Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), intervalul 25 decembrie 2013- 2 ianuarie 2014, respectiv pe perioada Sărbătorilor de Iarnă, nu a fost marcat de evenimente majore, care să fii afectat siguranţa cetăţenilor. În intervalul menţionat, din punct de vedere al menţinerii ordinii publice, au fost desfăşurate 23.242 de misiuni – printre care participarea cu efective la 984 de evenimente publice ocazionate de sărbătorile de Crăciun şi petrecerile de Revelion. La niciuna dintre aceste manifestări nu au existat incidente. În documentul de presă se mai menţionează că în perioada Sărbătorilor de Iarnă au fost prinşi în flagrant 1.374 de suspecţi de comiterea unor fapte penale, şi identificaţi 227 de autori necunoscuţi. Pentru comiterea de infracţiuni au fost cercetate 2.772 de persoane, dintre acestea 112 fiind reţinute şi 73 arestate preventiv. Totodată, angajaţii MAI au prins 43 de urmăriţi naţional.
Siguranţa rutieră a fost un alt obiectiv al MAI în perioada amintită, în care s-a acţionat cu peste 9.000 de poliţişti, în schimburi, 24 din 24 de ore, atât în misiuni preventive sau de fluidizare a circulaţiei rutiere, cât şi pentru sancţionarea şoferilor care nu au respectat regulile de conduită în trafic. Astfel, în perioada analizată, poliţiştii au organizat 1.611 acţiuni şi au aplicat peste 45.000 de sancţiuni contravenţionale, reţinând 1.586 permise de conducere. Valoarea sancţiunilor contravenţionale aplicate s-a ridicat la aproximatriv 5,5 milioane lei. Totuşi, în urma accidentelor rutiere au murit 42 de persoane şi au fost rănite grav 174 de persoane. Tot în perioada Sărbătorilor de Iarnă, pompierii militari din cadrul MAI au intervenit la 8.154 de evenimente, reprezentând o medie de 906 evenimente pe zi! Dintre acestea, 554 au fost incendii, în care şi-au pierdut viaţa 18 persoane, iar alte cinci au fost rănite. Dintre incendiile care au necesitat intervenţia pompierilor, majoritatea au fost cauzate de neglijenţa proprietarilor sau de instalaţii improvizate la sistemul de gaze. De asemenea, angajaţii SMURD au intervenit la 27 de descarcerări, la 7.082 de solicitări de acordare a asistenţei medicale şi la alte 460 de situaţii de urgenţă. În perioada Sărbătorilor, aproximativ 50.000 de poliţişti, jandarmi, poliţişti de frontieră şi pompieri au fost în stradă !
(F.T.)














