După cum a intrat în tradiţia ultimilor ani, şi în 2013, Primăria Municipiului Ploieşti – prin SC Transport Călători Express S.A. – va pune în circulaţie ,,Tramvaiul/troleul copiilor – Moş Crăciun 2013’’, care va funcţiona în perioada 23 – 26 decembrie. Primele curse vor fi efectuate de la Spitalul Judeţean spre Gara de Sud, pe traseul lui 101, la orele 11.30, 13.30, 16.30. Pe acelaşi traseu, dar în sensul invers de mers, plecările vor fi la orele 13.00, 16.00 şi 17.30. Pe traseul lui 44, plecările de la Malu Roşu spre Gara de Sud sunt programate la orele 10.30, 12.30, 15.00, 17.30, iar pe sensul invers, acestea vor fi la orele 12.00, 14.30, 17.00. Cei mici se vor putea bucura şi de traseul 202, care în sensul de mers Podul Înalt – Gara de Sud va pleca la orele 11.20, 13.50, 16.20, în timp ce pe sensul opus călătoriile sunt programate la orele 10.30, 13.00, 15.30 şi 18.00.
De asemenea, e bine de ştiut că, pe lângă cei mici, vor putea călători gratuit şi însoţitori adulţi (câte o persoană pentru fiecare copil). Pe parcursul călătoriei, cu ajutorul personalului SC TCE SA, copiii vor primi mici surprize din partea unor sponsori.
C.D.














