Procesul fostului dictator irakian a fost reluat ieri. Saddam Hussein a reaparut in fata judecatorilor alaturi de 7 dintre principalii sai colaboratori. Obiectul primului proces intentat fostului presedinte irakian si locotenentilor sai il reprezinta masacrul de la Dujail. Atunci, aproape 150 de siiti au fost masacrati in urma unei tentative nereusite de asasinare a lui Saddam. Impotriva lui Saddam Hussein si a locotenentilor sai exista mai multe capete de acuzare, printre care crime impotriva umanitatii, crime de razboi, genocid si delapidarea averii statului. Fostul dictator este judecat pentru o singura cauza dat fiind ca pentru masacrul de la Dujail sunt suficiente probe. Daca Saddam Hussein si fostii sai colaboratori vor fi gasiti vinovati, ei risca pedeapsa capitala, conform legislatiei irakiene. Dupa masacrul de la Dujail, Curtea va mai judeca reprimarea siitilor din 1991, gazarea kurzilor la Halabja, folosirea armelor chimice in razboiul cu Iranul si invazia Kuweitului. Echipa de avocati care il apara pe Saddam Hussein a anuntat ca intentioneaza sa ceara amanarea procesului. Procesul lui Saddam a fost amanat din prima zi, 19 octombrie, dupa ce Khalil Dulaimi, seful apararii, a declarat ca avocatii nu au destula experienta in dreptul international si ca echipa nu a fost informata decat cu 3 saptamani inainte despre incepere. Procesul impotriva lui Saddam Hussein si a sapte dintre locotenentii sai se desfasoara in ,,Zona Verde,, cel mai securizat perimetru din centrul Bagdadului, chiar intr-un fost sediu al partidului BAAS, care a fost desfiintat dupa invazia coalitiei conduse de Statele Unite in Irak. Una din principalele probleme pentru tribunalul special irakian este garantarea securitatii persoanelor care vor depune marturie impotriva lui Saddam Hussein, intr-o tara unde domneste lipsa de siguranta. Doi avocati din colectivul apararii fostilor oficiali de la Bagdad au fost deja asasinati. Dupa asasinarea aparatorilor unor co-acuzati ai lui Saddam, echipa de avocati a anuntat ca primeste zilnic amenintari cu moartea si a denuntat deficientele sistemului de securitate.
Marea surpriza este faptul ca avocatii lui Saddam vor cere permisiunea de a avea drept consilier un fost procuror-general al Statelor Unite! Ramsey Clark, care a detinut functia suprema in Justitie sub presedintele Lyndon Johnson, este un critic vehement al razboiului din Irak. El se afla la Bagdad, fiind decis sa-l consilieze pe cel cu care s-a intalnit in februarie 2003, inainte de inceperea invaziei.