La împlinirea a 30 de ani de la trecerea în eternitate a poetului Nichita Stănescu, Primăria Ploieşti a organizat, ieri, o serie de manifestări dedicate acestuia, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Prahova, Casa de Cultură “I.L.Caragiale”, Casa Memorială şi Colegiul Naţional care poartă numele poetului.

În Parcul Central al oraşului, în faţa bustului lui Nichita Stănescu (foto 1), i-au adus un omagiu atât foşti colegi, cât şi reprezentanţi ai autorităţilor, criticul şi istoricul literar Alex Ştefănescu, criticul literar Mircea Coloşenco, directori de muzee, profesori, elevi. “Mă bucur foarte mult că organizaţi această întâlnire şi că vă iubiţi poetul. Eu sunt bucovinean şi consider că, timp de 100 de ani, Capitala poeziei româneşti a fost la Botoşani, unde s-a născut Eminescu, şi, de când a apărut Nichita, pentru încă o sută de ani, Capitala poeziei s-a mutat la Ploieşti. El este singurul poet genial pe care l-am cunoscut, sunt foarte bucuros că am avut ocazia să stau de vorbă cu el”, a precizat Alex Ştefănescu. Criticul literar a relatat şi o întâmplare din tinereţea sa. La un moment dat, acesta a primit, de la şefii revistei la care lucra, misiunea de a obţine de la Nichita zece poezii. Nichita i-a dictat cele zece poezii, apoi încă una, căreia cei doi i-au dat foc, “pentru a rămâne numai a noastră”, după cum i-a spus poetul. “A fost cel mai frumos cadou pe care l-am primit în viaţa mea: o poezie care a trăit 30 de secunde numai pentru mine. Acea întâmplare mi-a marcat viaţa”, a mai declarat Alex Ştefănescu. Acesta a adăugat faptul că “niciun scriitor nu s-a ridicat la frumuseţea sufletească, zeiască, a lui Nichita Stănescu” Manifestările au continuat la Casa Memorială “Nichita Stănescu” din Ploieşti. În curtea instituţiei, a fost inaugurat bustul poetului (foto 2), realizat de sculptorul Ştefan Macovei, care a ales să redea chipul de adolescent al Poetului Necuvintelor, pe soclu fiind trecut numele de alint a lui Nichita -“Nini”- folosit de către membrii familiei ascestuia. Lucrarea de artă a fost dezvelită de către fostul profesor al poetului, Constantin Enciu, şi de Carmen Guef, coordonatoarea acestei secţii muzeale. În faţa Casei Memoriale a avut loc şi o slujbă de pomenire a marelui poet. Publicul prezent la eveniment a ascultat, apoi, colinde interpretate de copiii de la Şcoala Corlăteşti şi poezii recitate de elevi de la Şcoala “Nichita Stănescu” din Ceptura, după care a vizionat un interviu cu momente din viaţa poetului. Tot ieri, Colegiul Naţional “Nichita Stănescu” din Ploieşti a găzduit un recital de poezie susţinut de profesorul Nelu Stan şi un colocviu cu tema ”Lirica lui Nichita”. Seara, de la ora 19.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor a avut loc un recital susţinut de Victor Socaciu, Mircea Vintilă, Cătălin Stepa, intitulat “Cântec vechi de lună nouă, 2013 – Anul Nichita Stănescu”.
Ana MAXIM