Ieri, la prânz, petroliștii și-au continuat vizitele în liceele ploieștene, de această dată fiind rândul fanilor de la CN ”Mihai Viteazul” să-și întâlnească favoriții.

În sala de sport a unuia dintre cele mai renumite licee ploieștene, fotbaliștii și staful tehnic al Petrolului au fost întâmpinați de entuziasmul a aproape 500 de elevi, care au avut ocazia să-i vadă de aproape, după ce, în prealabil, îi urmăriseră și pe stadion.

Scandările galeriei înființate ad-hoc au deschis evenimentul, după care galben-albaștrii au fost asaltați pentru poze și autografe. ”Lupii”au împărțit adolescenților o mie de bilete la meciul de duminică împotriva Universității Cluj, făcându-le astfel o mare bucurie LMV-iștilor.

”Le mulțumim fanilor din acest liceu, ne bucurăm că am putut să-i vizităm și îi așteptăm în continuare pe stadion pentru a ne susține”,a spus internaționalul Ovidiu Hoban la finele acțiunii de vineri.

Petroliștii își vor continua periplul în școlile și liceele ploieștene odată cu reluarea campionatului, în primăvara anului viitor.

fcpetrolul.ro