F. T.

Ieri, ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a venit la Ploieşti, pentru a participa la demararea lucrărilor de renovare şi reabilitare la vechiul sediu al Tribunalului Prahova, de pe strada Gheorghe Lazăr. Oaspetele guvernamental – însoţit de preşedinţii celor trei instanţe din municipiu – Adrian Remus Ghiculescu (Curtea de Apel Ploieşti), Mihail Radu (Tribunalul Prahova) şi Zenovia Stanca (Judecătoria Ploieşti), precum şi de prefectul judeţului Prahova, Rodica Paraschiv, de reprezentanţi ai administraţiei judeţene, ai constructorului şi ai proiectantului – a vizitat sediul dezafectat al amintitei clădiri, precizând că renovarea acesteia reprezintă una dintre priorităţile sale încă de la preluarea mandatului.

În acest context, ministrul a precizat: “În curând, pe lista scurtă a oraşelor care vor avea cele mai moderne clădiri pentru Justiţie, care vor îmbina tradiţia cu viziunea, se va regăsi şi Ploieştiul. Va fi un oraş al clădirilor moderne în ceea ce priveşte infrastructura pentru Justiţie, aşa cum trebuie să fie un oraş dintr-o ţară europeană civilizată”.
La întâlnirea de ieri, ministrul Robert Cazanciuc a mai precizat că nu se poate vorbi despre celeritate, despre aplicarea corectă a prevederilor noilor coduri, atât timp cât magistraţii intră în sălile de judecată în două schimburi, grefierii nu au condiţii optime, iar spaţiile sunt insuficiente.
Oficialul ministerial a mai spus că, după terminarea lucrărilor de reabilitare a sediului de pe strada Gheorghe Lazăr, aici va funcţiona numai Judecătoria Ploieşti, urmând ca Tribunalul Prahova şi Curtea de Apel se se mute în noul Palat de Justiţie.
“Modernizarea clădirii nu înseamnă că va fi avantajat cineva anume; cei care vor fi câştigaţi vor fi justiţiabilii, în întâmpinarea cărora trebuie să venim. În ţările civilizate, instanţele se află în centrele oraşelor, iar clădirea Tribunalului Prahova întruneşte aceste condiţii”, a mai spus ministrul Robert Cazanciuc. Acesta a mai amintit că doreşte să vadă cât mai rapid reabilitată clădirea Tribunalului, în condiţiile în care, în ultimii zece ani, s-a acordat o mai mare atenţie sediilor de judecătorii, şi nu instanţelor din reşedinţele de judeţ, “iar acest lucru în condiţiile în care unele dintre judecătorii vor fi desfiinţate din lipsă de activitate”. Robert Cazanciuc s-a arătat optimist şi în ceea ce priveşte terminarea lucrărilor la Palatul Justiţiei din Ploieşti, începute în urmă cu 18 ani. Astfel, el a dat asigurări că, în curând, vor fi găsite surse de finanţare necesare terminării lucrărilor, fie printr-un Program Naţional al Ministerului Dezvoltării, fie tot prin Banca Mondială. Suma necesară se ridică la aproximativ 15 milioane de euro.
În prezent, Banca Mondială asigură 18, 6 milioane de lei pentru renovarea Tribunalului Prahova. Sediul reabilitat al clădirii va avea o suprafaţă de 3.343, 45 mp, urmând să fie păstrată aceeaşi înălţime, dat fiind faptul că imobilul este monument istoric. Printre dotările moderne ale clădirii se vor număra o bibliotecă şi o sală de conferinţe, cinci lifturi pentru transportul dosarelor şi al persoanelor, sistem integrat de climatizare, dar şi de supraveghere video interioară şi exterioară etc. Iar judecătorii vor sta câte doi – maximum patru în birou !