F. T.

Pentru prima dată în ultimii cinci ani, în luna ianuarie, în cursul săptămânii trecute, s-au înregistrat trei zile consecutive în care nicio persoană nu și-a pierdut viața pe șoselele din țară!
Astfel, potrivit datelor Centrului Infotrafic al Poliției Române, în zilele de joi, vineri și sâmbătă (8, 9 și 10 ianuarie a.c.), în urma accidentelor rutiere au rezultat doar persoane rănite. Și aceasta în condițiile în care, în perioada amintită, mai ales pe porțiunea de drum care leagă Capitala de stațiunile montane de pe Valea Prahovei, traficul a fost aglomerat cu turiștii care mergeau la schi sau pentru a sărbători Crăciunul pe stil vechi. Iar într-un comunicat al Poliției Române, se precizează că acest lucru a fost posibil și datorită efectivelor sporite de polițiști rutieri dislocați în stradă.
În Prahova, potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ), anul trecut, o persoană a murit la fiecare mai puțin de cinci zile, ca urmare a accidentelor rutiere în care a fost implicată (potrivit statisticii efectuate pentru perioada
1 ianuarie – 10 decembrie 2014).
În acest context, în amintita statistică se mai precizează că, pe lângă cele 70 de persoane care și-au pierdut viața, au mai fost înregistrate și alte 300 persoane grav rănite, precum și alte 114 victime care au suferit răni ușoare. Principalele cauze care au condus la producerea tragediilor pe arterele de circulație au fost abateri ale pietonilor (în special în zona stațiunilor montane de pe Valea Prahovei), abateri ale bicicliștilor și viteza excesivă sau neadaptată la condițiile meteo.