Ana M.

Iarna şi-a intrat în drepturi, iar mii de iubitori ai sporturilor de iarnă sunt nerăbdători să încerce zăpada de pe pârtiile din judeţ. Pârtia
Cazacu pentru începători, din staţiunea Azuga, având 110 metri lungime, este prima deschisă în acest sezon, pe Valea Prahovei. Tunurile de zăpadă artificială au fost puse în funcţiune din vreme, astfel încât zeci de schiori au putut să practice sportul preferat chiar în minivacanţa de 1 Decembrie. În săptămânile următoare ar putea fi deschise şi celelalte pârtii, dacă vremea se va menţine rece şi vor continua ninsorile.
La Buşteni, este pregătită să primească schiorii pârtia Kalinderu 1, având 1.300 metri lumgime, după cum ne preciza administratorul acesteia, Mihai Dobre. Stratul de zăpadă artificială tasată pe pârtie măsoară între 25 cm şi 35 cm, aşa că aceasta ar putea fi deschisă pe 6 decembrie. Interlocutorul nostru le transmite celor care vor ajunge pe pârtia din Buşteni „Să vină bine echipaţi, cu costum de schi şi să nu uite casca de protecţie, care este foarte importantă. În străinătate, schiorii nici nu sunt primiţi pe pârtii fără aceasta”. La Buşteni mai există pârtia Kalideru 2 ce va fi pregătită în săptămânile următoare, astfel încât în jurul datei de 20 decembrie ambele pârtii să poată fi utilizate.
La Sinaia a nins din abundenţă, în aceste zile, iar pe munte s-a aşezat un strat de zăpadă gros de aproximativ 40-50 cm. Dacă vremea va continua, în weekend vor fi practicabile „Pârtia Nouă” şi „Pârtia Drumul Vechi”, potrivit reprezentanţilor primăriei.