A.M.
„Bombardaţi” de informaţii şi de responsabilităţi şcolare, se întâmplă adesea ca tinerilor să le rămână puţin timp să-şi descopere personalitatea sau să înveţe care sunt adevăratele valori. Astfel de lecţii de viaţă ar trebui aprofundate, însă, chiar de la vârste fragede. Ieri, la Ploieşti, profesoarele Corina Cristescu şi Florentina Filipescu au organizat o activitate non- formală a cărei temă a vizat dezvoltarea personală a elevilor, scopul fiind acela de a-i încuraja să-şi conştientizeze calităţile. La activitatea ce a avut loc la sala de festivităţi a Colegiului de Artă au participat 56 de elevi de clasa a III-a, opt elevi din clasele a X-a şi a XI-a (în calitate de asistenţi) şi 25 de profesori din învăţământul primar.
Copiii au participat la exerciţii şi jocuri centrate pe: relaţionare intra şi interpersonală, creativitate, experimentarea raportului identitate- alteritate, spirit de echipă, încredere în sine şi în ceilalţi, exprimare non-verbală, acceptarea neprevăzutului, meditaţie şi reflecţie. Jocurile au ilustrat situaţii reale de viaţă, iar cei mici s-au declarat încântaţi că au luat parte la activităţi ce i-au ajutat să se autodescopere şi să afle mai multe despre personalităţile colegilor lor.