Luiz Adriano, atacantul brazilian al echipei Şahtior Doneţk, conduce detaşat în clasamentul golgheterilor, cu nouă reuşite, după etapa a IV-a a fazei grupelor Ligii Campionilor. Fotbalistul pregătit de Mircea Lucescu a marcat trei goluri în victoria obţinută de Şahtior, miercuri seară, cu scorul de 5-0, în faţa formaţiei Bate Borisov. Acestea se adaugă celor cinci goluri reuşite în partida anterioară, din Belarus (scor 7-0), şi celui înscris în întâlnirea cu FC Porto (scor 2-2), din etapa a II-a a Grupei H. Forma bună arătată de fotbalistul în vârstă de 27 de ani i-a adus acestuia o convocare în premieră la naţionala Braziliei pentru partidele amicale cu Turcia şi Austria, din 12 şi 18 noiembrie. În ierarhia marcatorilor Ligii Campionilor, ediţia 2014/2015, Luiz Adriano este urmat de Benzema (Real Madrid), cu cinci goluri, şi de Brahimi (FC Porto), Martinez (FC Porto) şi Messi (FC Barcelone), cu patru goluri fiecare.