Violeta Stoica

Ieri, la prânz, în localităţile din mediul rural se prezentase în faţa urnelor de vot primul val de alegători. Dacă în unele dintre secţiile de votare era nevoie să se stea la rând pentru ca prahovenii să-şi exprime opţiunea electorală, în altele – dimpotrivă. La una dintre secţiile de votare din Vălenii de Munte, de exemplu, la ora 13.00, membrii biroului de secţie de votare aşteptau înfriguraţi prezenţa alegătorilor, pentru că dimineaţă afluenţa fusese mai mare, însă, la prânz, câte un alegător răzleţ se prezenta să-şi aleagă preşedintele. Exista, totuşi, speranţa ca după-amiaza să aducă mai mulţi oameni în faţa urnelor de vot.
La Grădiniţa cu program normal din Blejoi, la secţia de votare nr. 334, era ceva înghesuială, după prânz, iar alegătorii aşteptau în ordine să le vină rândul să intre şi să-şi exercite dreptul la vot. Cu toate acestea, la ora 13.00, doar 331 de persoane dintre cele 1.546 înscrise în listele permanente de la secţia respectivă, plus alte 24 care au fost înscrise pe listele suplimentare, veniseră să pună ştampila pe unul sau pe altul dintre cei 14 candidaţi înscrişi în cursa pentru fotoliul de la Cotroceni. Şi la o secţie din Boldeşti-Scăeni, amenajată la Şcoala Balaca, prezenţa a fost destul de scăzută, pentru că dintre cei 1.033 de alegători înscrişi în listele permanente, la ora 10.00 se prezentaseră doar 47 de locuitori cu drept de vot, plus alţi 7 înscrişi pe listele suplimentare, cifrele crescând oarecum până la ora 13.00, atunci când din totalul alegătorilor ajunseseră la vot 240 de persoane, dintre care 27 – pe listele suplimentare. Comuna Lipăneşti. Linişte pe străzile din localitate, doar câteva grupuri de oameni se îndreptau către secţiile de votare la care au fost arondaţi. La Şcoala Eroilor, cu clasele I-VIII, secţia 461, puţin după miezul zilei de ieri, câte un alegător venea care în baston, care ajutat de câte o rudă, să voteze, iar până la ora 13.00, doar 164 de oameni îşi exprimaseră opţiunea în privinţa alegerii viitorului preşedinte al României.

Alegeri prezidenţiale, între Oaspeţi şi Gazde

O situaţie oarecum ieşită din comun a fost locaţia în care s-au amenajat două secţii de votare, tot în Lipăneşti. Secţiile 460 şi 464, ambele în incinta bazei sportive din localitate – înghesuite în cele două vestiare: Oaspeţi şi Gazde. Pare că spaţiul destinat oaspeţilor a fost puţin mai generos, însă „noroc” cu numărul destul de redus al alegătorilor, cel puţin în jurul prânzului, pentru că, altfel, între masa membrilor biroului secţiilor de votare şi cabinele de vot era atât de puţin loc încât o eventuală avalanşă de alegători ar fi transformat locul într-un… furnicar! Oricum, una dintre cele două secţii de votare, respectiv secţia nr. 464, amenajată în vestiarul „oaspeţilor”, a fost vizitată, ieri, de una dintre cele mai înaintate în vârstă persoane din Lipăneşti: o bătrânică de 97 de ani, venită la vot ajutată de un nepot, a ţinut morţiş să îşi aleagă preşedintele. Doamna Victoria nu a apelat la urna mobilă pentru a vota, ci a preferat să vină pe picioarele ei la secţia de votare, pentru a pune ştampila pe cel pe care îl consideră bun de preşedinte.