Ana Maxim
La Sinaia şi la Bucureşti sunt organizate, în aceste zile, mai multe evenimente dedicate aniversării Majestăţii Sale Regele Mihai, care va împlini pe 25 octombrie vârsta de 93 de ani, a anunţat Casa Regală. Astăzi, 23 octombrie, la ora 18.00, în cadrul unei ceremonii desfăşurate în Holul de Onoare al Castelului Peleş, Alteța Sa Regală Principesa Moștenitoare Margareta va decora, în numele Majestății Sale Regele Mihai I, o serie de personalități ale vieţii publice şi din instituţii culturale de referință pentru societatea românească. La ceremonie va lua parte şi Alteța Sa Regală Principele Radu. Ceremonia va fi urmată de o recepție în Sala de Muzică a castelului. Tot astăzi, la ora 19.00, în Sufrageria de Stat a Castelului Peleș, va avea loc un dineu în onoarea Regelui Mihai, găzduit de către Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu. Invitate sunt personalități ale vieții culturale și diplomatice, precum și reprezentanți de seamă ai clerului și societății civile, potrivit reprezentanţilor Casei Regale.
Sâmbătă, 25 octombrie 2014, de la ora 18.00, la Ateneul Român se va desfăşura un concert de gală susținut de pianista Alexandra Dăriescu, alături de Orchestra Fundaţiei Principesa Margareta a României, dirijată de Tiberiu Soare. Fondurile obținute în urma concertului vor fi folosite pentru sprijinirea tinerilor artiști beneficiari ai programelor fundației amintite. Pe 30 octombrie, începând cu ora 16.00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare “Carol I” din Bucureşti, va avea loc prezentarea publică a emisiunii filatelice speciale dedicată Majestății Sale Regelui, realizată de Romfilatelia. Cu această ocazie, este programat şi un recital de muzică susţinut de Camerata Regală – orchestra camerală de tineret aflată sub Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale Principele Radu al României.
Regele Mihai I al României este cel mai longeviv monarh din istorie şi ultimul şef de stat din timpul celui de al Doilea Război Mondial încă în viaţă.














