HC Buzău 2012-CSM Ploieşti, astăzi, ora 11.00
Petre Apostol
După ce au efectuat mai mult un antrenament oficial în partida anterioară, cu CSM Cimentul Bicaz, handbaliştii echipei CSM Ploieşti trec la lucruri serioase în etapa de la finalul acestei săptămâni, urmând să se deplasaze pe terenul formaţiei HC Buzău 2012, care ocupa locul secund înaintea rundei anterioare.
Gruparea buzoiană a coborât, însă, pe locul al cincilea, după înfrângerea suferită, în deplasare, în etapa intermediară de la mijlocul săptămânii, cu HC Argeş Piteşti. Iar pe locul al doilea al ierarhiei a revenit formaţia ploieşteană, care s-a menţinut cu maximum de puncte şi după cel de-al cincilea meci din acest sezon.
Echipa antrenată de Dragoş Dobrescu şi profesorul Ion Nicolae, director tehnic, se află în urmărirea liderului, formaţia Politehnica Iaşi, cealaltă grupare cu maximum de puncte în acest moment, dar care are un meci în plus disputat faţă de CSM Ploieşti.
Până acum, pe teren propriu, HC Buzău 2012, la care evoluează şi fostul jucător al celor de la CSM Ploieşti, Bogdan Tudorache, a câştigat două meciuri, cu Vicov Bucovina şi cu Teleorman Alexandria, însă a pierdut cu Ştiinţa Municipal Dedeman Bacău II.
În schimb, CSM Ploieşti a obţinut un succes important în precedenta deplasare, învingând pe HC Argeş Piteşti, cu scorul de 26-21.
Meciul de astăzi dintre HC Buzău 2012 şi CSM Ploieşti, care va începe de la ora 11.00, va fi arbitrat de către Drian Rentz Dima (Galaţi) şi Liviu Gheorghiu (Vaslui), din lotul B de Liga Naţională.
În cadrul etapei de astăzi mai sunt programate următoarele partide:
CSU Târgovişte-Vicov Bucovina, ora 10.30
CSM Focşani 2007-Ştiinţa MD Bacău II, ora 11.00
Politehnica Iaşi-Teleorman Alexandria, ora 12.00
CSU Galaţi-LPS Piatra Neamţ, ora 12.30
CSM Bucureşti II-CSU Suceava II, ora 12.30














