N. Dumitrescu
Guvernul României continuă programul ce vizează sprijinirea cu fonduri a comunităţilor locale în vederea dezvoltării, de alocări financiare beneficiind şi localităţile prahovene. Astfel, la numai o lună şi jumătate după ce, de la Bucureşti, judeţului nostru i-a fost aprobată o sumă importantă de bani în vederea continuării unor lucrări pentru introducerea de reţele de alimentare cu apă, dar şi pentru reparaţii şi modernizări de drumuri, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a dispus, recent, aprobarea de fonduri pentru Prahova. Banii sunt destinaţi continuării investiţiilor începute în infrastructură, dar şi altor noi lucrări, şi au fost alocaţi la peste 50 de localităţi, fără să se ţină cont de apartenenţa politică a primarilor.
Până la sfârşitul lui 2014, în zeci de localităţi din judeţ, investiţiile începute cu ani în urmă au şanse să prindă şi mai mult contur, în unele cazuri chiar să se finalizeze. După ce, printr-un ordin al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, din data de 25 august, s-au alocat bani pentru 12 localităţi în vederea continuării lucrărilor de extindere a reţelei de alimentare cu apă, dar şi pentru reparaţii şi modernizări de drumuri, recent, acelaşi minister a aprobat noi alocări financiare. Astfel, ca urmare a negocierilor purtate de către ministrul Liviu Dragnea cu preşedinţii consiliilor judeţene în zilele de 6 şi 7 octombrie, a fost emis, în data de 8 octombrie, un ordin al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice referitor la finanţarea unor obiective de dezvoltare a infrastructurii cuprinse în Programul Naţional de Dezvoltare Locală. Concret, judeţului Prahova i-a fost alocată suma de 50.726.021,02 lei, din care: 39.431.021,02 lei pentru obiective de investiţii începute şi 11.295.000 lei pentru investiţii noi, în cadrul subprogramelor “Modernizarea satului românesc”, “Regenerarea urbană a municipiilor şi oraşelor” şi “Infrastructură la nivel judeţean”. Analizând lista localităţilor care vor beneficia de fonduri pentru dezvoltare, se poate constata că guvernanţii nu au ţinut cont de apartenenţa politică a primarilor, criteriul fiind, mai degrabă, modul în care edilii “s-au mişcat” astfel încât să întocmească proiecte pentru dezvoltarea comunităţilor pe care aceştia le conduc. De exemplu, la capitolul “Obiective de investiţii în continuare” au fost alocaţi bani la Ariceştii Zeletin, Cornu, Buşteni, Mizil pentru modernizare de drumuri; la Balta Doamnei, Bălţeşti, Cosminele, Fântânele, Filipeştii de Târg, Gherghiţa, Şoimari, Băicoi, Buşteni – pentru reabilitarea şi continuarea lucrărilor la reţeaua de alimentare cu apă, dar şi de canalizare, la Podenii Noi şi Ştefeşti- pentru continuarea construirii de poduri. La capitolul “Investiţii noi”: la Albeşti Paleologu, Aluniş, Brebu, Ceraşu, Lapoş, Lipăneşti, Măneciu, Măneşti, Olari, Poseşti, Proviţa de Jos, Rîfov, Sângeru, Starchiojd s-au alocat bani pentru sisteme de alimentare cu apă; la Bertea, Ceptura, Gornet, Gornet Cricov, Gura Vitioarei, Izvoarele, Măneciu, Podenii Noi, Poienarii Burchii, Şirna, Târgşoru Vechi, Azuga, Băicoi, Breaza, Comarnic, Plopeni– pentru reabilitarea drumurilor; la Albeşti-Paleologu, Baba Ana, Apostolache, Dumbrava, Măneciu, Poiana Câmpina, Ştefeşti, Băicoi – pentru înfiinţarea de reţele de canalizare şi epurare a apelor uzate. De asemenea, şi Consiliului Judeţean Prahova i-au fost alocate fonduri pentru finanţarea unor investiţii de interes judeţean.














