Premierul Victor Ponta va prelua conducerea interimară a Ministerului Culturii şi va delega dreptul de semnătură secretarului de stat din minister reprezentant al UDMR, au declarat, joi seara, surse oficiale. La Ministerul Culturii sunt doi secretari de stat, unul dintre aceste posturi fiind ocupat de Csilla Hegedus, vicepreşedinte al organizaţiei de femei UDMR şi secretar general adjunct al UDMR. Anterior, surse din UDMR, au declarat că Uniunea acceptă ca interimatul funcţiei de ministru al Culturii şi de vicepremier să fie preluate fie de ministrul Mediului, Korodi Attila, fie de premierul Victor Ponta, acestea fiind cele două variante. Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, joi, la Cluj-Napoca, presei, că a discutat cu premierul Victor Ponta, iar acesta va anunţa cine va prelua, ca interimar, funcţia de ministru al Culturii şi pe cea de vicepremier. Kelemen Hunor a spus că, în perioada de interimat de 45 de zile de la Ministerul Culturii, UDMR va face o nominalizare pentru cele două funcţii. „Am discutat, joi, cu premierul Ponta, dar este atributul său să facă anunţul. Eu ştiu despre cine este vorba, dar aşteptăm. Va fi un interimat, iar în acest interval de 45 de zile vom face o nominalizare. Cea de ministru al Culturii, şi pe cea de vicepremier. Din perspectiva noastră nu este o problemă foarte importantă, 45 de zile nu înseamnă prea mult, este un interimat constituţional legal, până când se finalizează acest interimat, vom face o propunere. Şi portofoliul şi funcţia de vicepremier rămân la UDMR”, a spus Kelemen. Liderul PSD, premierul Victor Ponta, a anunţat că va discuta cu membrii coaliţiei despre o nouă conducere la Ministerul Culturii, și îi va înainta preşedintelui Traian Băsescu fie o propunere de interimat, fie nominalizarea unui ministru distinct pentru acest portofoliu.
„O să discut acest lucru cu ceilalţi parteneri de coaliţie şi sigur că vom face o propunere, fie de interimat, fie de ministru definitiv. Nu ştiu dacă e, aşa, o răzbunare împotriva Guvernului, nu m-a anunţat domnul preşedinte, am aflat la televizor că nu mai avem ministru al Culturii. Cred că în această perioadă Cultura are câteva proiecte importante de finalizat – mă gândesc cel puţin la Teatrul Naţional şi la Opera Naţională, mai sunt şi altele – aşa încât nu vom întârzia”, a spus Ponta. Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că a semnat revocarea din funcţie a ministrului Culturii, Kelemen Hunor, menţionând că a aşteptat trei luni desemnarea unui înlocuitor sau a unui ministru interimar, dar „se pare că s-a întrecut măsura”.














