F.T.

Aproximativ 30.000 de IMM sunt vizate de campania “Dezvoltă-ți afacerea în siguranță ! Folosește software cu licență !”, care a fost demarată de către Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR), în colaborare cu BSA / The Software Alliance (BSA), în baza unui protocol.
Campania – care se va derula și în Ploiești – evidențiază riscurile pe care și le asumă companiile care folosesc software nelicențiat sau contrafăcut, în contextul în care, potrivit ultimelor estimări, persoanele fizice sau companiile care instalează software piratat sau cumpără un PC cu software piratat se pot confrunta cu așa-numitul „fenomen de malware“ în 33% dintre cazuri.
Potrivit unui comunicat, “parteneriatul dintre IGPR și BSA își propune să susțină mediul de afaceri în vederea evitării riscurilor legate de utilizarea de software nelicențiat sau contrafăcut prin desfășurarea unor acțiuni de informare și prevenire“.
Prin acest protocol, activitățile Poliției Române se vor derula pentru asigurarea concurenței loiale și protejarea mediului de afaceri, iar eforturile vor fi concentrate în special pe segmentul combaterii evaziunii fiscale, generat de acest fenomen.
Anul acesta, în cadrul campaniei ”Dezvoltă-ți afacerea în siguranță!”, companiile care au nevoie de consultanță pentru găsirea celor mai adecvate soluții și crearea unor strategii eficiente pentru organizație în ceea ce privește gestionarea corectă a licențelor software și utilizarea programelor de calculator în siguranță pot participa la evenimentele organizate de sau cu participarea BSA / The Software Alliance (BSA) şi Inspectoratul General al Poliţiei Române. Acestea sunt programate să aibă loc în Ploiești, Cluj-Napoca, Iași, Sibiu, Constanța, Timișoara și București.