Petre Apostol
Selecţionerul echipei feminine de handbal a României, Gheorghe Tadici, a anunţat lotul lărgit cu care va aborda partidele de verificare programate în perioada 4-12 octombrie, la Oradea. Tehnicianul României a convocat 28 de jucătoare pentru acţiunea respectivă, urmând a alcătui două formaţii. De menţionat că 27 dintre acestea evoluează în Liga Naţională, singura stranieră fiind Cristina Neagu, legitimată la Buducnost (Muntenegru).
Printre handbalistele selecţionate se numără şi portarul echipei CSM Ploieşti, Elena Şerban. În vârstă de 19 ani, aceasta a fost împrumutată în vară de clubul ploieştean de la CSM Bucureşti. Componentă şi a reprezentativei naţionale de tineret, Elena Şerban a impresionat în primele meciuri pentru CSM Ploieşti, ea fiind una dintre puţinele jucătoare ale trupei pregătite de Gheorghe Covaciu care s-au remarcat în debutul campionatului. Selecţionata României se va reuni pe 4 octombrie, prima reprezentativă urmând să joace cu Ungaria (8 octombrie, Debrecen) şi cu Rusia (11 octombrie, Oradea), în timp ce echipa secundă va avea, la rândul ei, două partide de verificare, ambele cu Rusia (10 şi 12 octombrie, Oradea).
Antrenorul Gheorghe Tadici testează jucătoarele în vederea alcătuirii lotului de 18 handbaliste cu care România se va deplasa la Campionatul European din luna decembrie, găzduit de Ungaria şi Croaţia.
Lotul convocat pentru acţiunea din octombrie este următorul:
Portari: Paula Ungureanu (HCM Baia Mare), Denisa Dedu (Corona Brașov), Elena Șerban (CSM Ploiești), Andreea Cheța (HC Zalău)
Extreme stânga: Valentina Ardean-Elisei (HCM Baia Mare), Camelia Hotea (Corona Brașov), Ana-Maria Iuganu (HCM Roman)
Extreme dreapta: Adriana Nechita (HCM Baia Mare), Laura Chiper (Corona Brașov), Aneta Pîrvuț (SCM Craiova)
Pivoţi: Florina Chintoan (”U” Alexandrion Cluj), Georgiana Ciuciulete (HC Zalău), Crina Pintea (HC Zalău)
Linia de 9m: Aurelia Brădeanu, (Corona Brașov), Cristina Neagu (Buducnost), Dana Băbeanu (HCM Roman), Gabriela Perianu (HC Dunărea Brăila), Eliza Buceschi (HCM Baia Mare), Laura Oltean (HCM Baia Mare), Luciana Marin (HCM Baia Mare), Cristina Zamfir (Corona Brașov), Nicoleta Tudor (Corona Brașov), Bianca Tiron (HCM Baia Mare), Laura Popa (”U” Alexandrion Cluj), Claudia Constantinescu (HC Zalău), Oana Bondar (Corona Brașov), Adriana Ţăcălie (Corona Brașov), Diana Puiu (HC Zalău)














