Scoţienii au ocazia istorică, astăzi, să-şi recapete independenţa pierdută acum trei secole, printr-un referendum ce ar putea provoca o formidabilă undă de şoc, o victorie a susţinătorilor independenţei putând conduce la destrămarea Marii Britanii şi încurajarea naţionaliştilor în Europa. „Trebuie ca Scoţia să devină o ţară independentă?”. Aceste opt cuvinte ar putea să schimbe din nou cursul unei poveşti, uneori războinice, dintre scoţieni şi vecinii lor de la sud. Autorităţile aşteaptă o participare de aproximativ 80%. Scrutinul este deschis celor 4,2 milioane de alegători care trăiesc pe teritoriul scoţian, la Edinburgh, capitala, Glasgow, în Highlands, la Aberdeen, portul petrolier, pe Insulele Shetland şi pe alte aproximativ 660 de insuliţe. Adolescenţii cu vârste de 16 şi 17 ani au fost invitaţi la urne, în mod excepţional. Spre marea lor nemulţumire, cei aproximativ 750.000 de scoţieni din diaspora sunt ţinuţi la distanţă. Scoţia reprezintă 8,3% din populaţia Marii Britanii, o treime din suprafaţa acesteia şi 9,2% din Produsul Brut Intern (BIP) britanic. Deci, o minoritate va decide soarta întregului din care fac parte Anglia, Scoţia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord. Omul aflat la originea acestei bulversări, liderul Scottish National Party (SNP) şi premierul Guvernului scoţian de şapte ani, este un parior-înnăscut, un fanatic al curselor de cai. Alex Salmond, în vârstă de 59 de ani, este sigur că va obţine totul, iar dacă nu, o parte a mizei. Acest economist şi tactician fără pereche va obţine, în cel mai bun caz, independenţa pentru care a luptat toată viaţa. Iar în cel mai rău caz doar o autonomie şi mai mare, promisă de adversarii săi în cazul victoriei unioniştilor. Regiunea scoţiană va obţine cel puţin controlul asupra politicii sale fiscale. Începând din 1997, ea îşi gestionează deja educaţia, sistemul de sănătate, politica mediului şi sistemul judiciar.
