Pomenirea Sfântului Mucenic Lup

Sfântul mucenic Lup (Lupus) a trăit la sfârşitul veacului al treilea şi începutul celui de-al patrulea, şi a fost un servitor credincios al Sfântului marelui mucenic Dimitrie (Dumitru) din Tesalonic (prăznuit la 26 octombrie). Fiind de faţă la moartea stăpânului său, sfântul Lup şi-a muiat hainele în sângele lui şi a luat inelul din mâna sfântului. Cu acestea, sfântul Lup a făcut multe vindecări şi minuni în Tesalonic, invocând numele marelui mucenic Dimitrie. A distrus şi mulţi idoli păgâneşti, aşa încât a început să fie urmărit şi persecutat de păgâni, dar puterea lui Hristos l-a păzit nevătămat. Sfântul Lup s-a predat pe sine însuşi în mâinile chinuitorilor săi şi, din porunca împăratului Maximian Galerius, i s-a tăiat capul cu sabia.