Creşterea preţurilor la alunele importate din Turcia, scumpire cauzată de recolta slabă de anul acesta, ar putea afecta industria ciocolatei din Europa, dat fiind că Turcia asigură necesarul de alune pentru marile fabrici de ciocolată. În martie, vremea a fost nefavorabilă în cele patru provincii de pe suprafaţa cărora se recoltează cea mai mare parte a producţiei de alune din Turcia: Giresun, Trabzon, Rize şi Ordu. Astfel, grindina şi îngheţul au dus la distrugerea unei părţi importante din recoltă.
Turcia este cel mai mare producător şi exportator de alune din lume, cu o recoltă anuală care se ridică la 590.000 de tone. Anul acesta, însă, recolta ar putea să nu depăşească 370.000 de tone, potrivit producătorilor turci. Această scădere a ofertei de pe piaţă a determinat deja o creştere cu 80% a preţurilor. „Anul trecut, preţul unui kilogram de alune se învârtea în jurul sumei de 6 lire turceşti (aproximativ 2 euro). Acum, un kilogram de alune a ajuns la 11 lire (aproape 4 euro)”, a explicat Nejat Yurur, proprietarul unei companii producătoare de alune din Ordu.
Jumătate dintre exporturile de alune din Turcia merg către Germania şi Italia, unde se află fabricile Ferrero, deţinător al mărcilor Nutella şi Kinder.














