Pornind într-o expediţie prin Munţii Carpaţi şi parcurgând deja Carpaţii Meridionali (străbătând crestele până pe Vârful “Gruniul Mare”, aflat la altitudinea de 2.294 de metri), doi membri ai organizaţiei naţionale “Cercetaşii României” – Filiala Dej au ajuns, în seara zilei de 18 august, în zona Piatra Arsă, din Munţii Bucegi. Aici, cei doi temerari cercetaşi – Adrian Marton şi Gabriel Gălbează- au fost aşteptaţi de către jandarmii montani din cadrul Detaşamentului 8 Sinaia aparţinând Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Prahova, care i-au însoţit la centrul de perfecţionare a pregătirii cadrelor de jandarmi montani pentru o binemeritată noapte de odihnă.
Întrebaţi de locţiitorul comandantului Centrului, maior Florin Nedelcu, şi comandantul Detaşamentului 8 Sinaia, lt. col Nicolae Petrescu, despre starea traseelor turistice şi a marcajelor, a defrişărilor şi a curăţeniei pe traseele de creastă, cei doi cercetaşi au mărturisit că “zona Munţilor Bucegi o consideră a fi cea mai îngrijită pe care au străbătut-o până acum, atât din punctul de vedere al stării traseelor, cât şi al marcajelor”. În ceea ce priveşte deşeurile menajere, au găsit doar în părţile uşor accesibile turiştilor, nu şi în partea alpină, pe creste. De asemenea, defrişările sunt foarte puţine, comparativ cu ce au întâlnit, spre exemplu, în Munţii Făgăraş. Ieri dimineaţă, cei doi cercetaşi au pornit-o din nou pe cărările Munţilor Carpaţi, urmând să revină la Dej pe 15 septembrie. Pe porţiunile greu accesibile, aceştia sunt însoţiţi de jandarmi, care îi sprijină nu doar cu materiale necesare pentru escaladă şi căţărare, ci îi şi îndrumă pe cele mai sigure trasee montane. Pentru reuşita expediţiei, cei doi cercetaşi, în vârstă de doar 18 ani, s-au pregătit timp de doi ani, urmând cursuri de prim ajutor la SMURD Cluj, seminarii de supravieţuire şi orientare, testări psihologice, antrenamente în natură etc. Expediţia “Salvaţi muntele – ultima resursă a României”, derulată în perioada 26 iulie – 15 septembrie 2014 de către Organizaţia Naţională “Cercetaşii României”- Filiala Dej, în colaborare cu Jandarmeria Română, este parte a campaniei intitulate “Jandarmeria montană, pentru un mediu sigur! Siguranţă la înălţime”. Scopul expediţiei este acela de a conştientiza importanţa protejării mediului înconjurător, precum şi de a face cunoscut rolul pe care îl are Jandarmeria Română în asigurarea unui mediu sigur pentru turişti, în zonele montane.