Tiruri intense de armament greu au afectat ieri mai multe clădiri din centrul oraşului ucrainean Doneţk, inclusiv o universitate şi sediul Parchetului ocupat de separatiştii proruşi. Un obuz a căzut asupra Universităţii Politehnice, rănind un profesor. Un alt obuz a atins acoperişul Parchetului regional, ocupat de reprezentanţii „Republicii Populare Doneţk”, autoproclamată. Potrivit colaboratorilor universităţii, două persoane au fost ucise de aceste tiruri, un şofer şi o trecătoare. O jurnalistă AFP a văzut două obuze rămase neexplodate în faţa unui centru comercial. Cartierul a fost încercuit de separatişti înarmaţi care au precizat că alte două obuze au căzut asupra sediului poliţiei, de asemenea ocupat de rebeli. Explozii puternice se auzeau la intervale regulate de timp. Primăria din Doneţk le-a cerut locuitorilor să nu iasă pe străzi, subliniind că se pot auzi „în toate cartierele oraşului explozii şi salve de armament greu”. Într-un raport de la sfârşitul lui iulie, ONU a acuzat separatiştii proruşi şi forţele guvernamentale ucrainene că folosesc „armament greu” în zonele locuite. Cel puţin 74 de civili au fost ucişi şi 116 au fost răniţi, în decurs de trei zile, în luptele dintre rebelii proruşi şi armata ucraineană, în regiunea Doneţk, a anunţat, ieri, Departamentul de sănătate al administraţiei regionale. „În ultimele trei zile, 74 de locuitori ai regiunii au fost ucişi şi 116 răniţi, din cauza luptelor”, a precizat administraţia. În total, 839 de persoane au fost ucise şi 1.623 au fost rănite în regiunea Doneţk, de la începutul conflictului în estul Ucrainei, potrivit datelor administraţiei regionale. Doneţk, bastion al insurgenţilor proruşi încercuit de armata ucraineană, a făcut obiectul unor tiruri intense de armament greu ieri, care au provocat moartea a cel puţin două persoane. În noaptea de miercuri spre joi, bombardamentele au provocat moartea unei persoane şi rănirea altor 11.