C. Dumitru
Astăzi, la fel ca şi ieri, temperaturile pot ajunge până la 38 de grade, în întreaga ţară, iar disconfortul termic va fi accentuat, fapt pentru care Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare de cod galben de caniculă. Drept urmare, funcţionarii Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Prahova au demarat, începând de alaltăieri, mai multe acţiuni de control legat de modul în care angajatorii respectă drepturile salariaţilor în perioada temperaturilor caniculare. “În cursul zilei de 12 august, am verificat mai multe şantiere de construcţii, dar şi firme cu sectoare calde: ateliere de turnătorie, forjă, sticlărie sau brutării, unde intensitatea şi ritmul activităţilor fizice sunt printre cele mai ridicate. Cu acest prilej, pentru menţinerea stării de sănătate a angajaţilor, am dispus, acolo unde nu s-au întreprins, luarea măsurilor prevăzute de OUG nr. 99/2000, respectiv aprovizionarea cu câte 2-4 litri de apă minerală de persoană pe schimb, asigurarea ventilaţiei la locul de muncă, alternarea perioadelor de lucru cu cele de rapaus, precum şi montarea de duşuri – acolo unde este posibil. Controalele de acest gen vor continua şi astăzi (n.n. – ieri), iar acolo unde vom constata nereguli grave, cei vinovaţi riscă amenzi cuprinse între 1.500 şi 2.500 de lei”, ne-a precizat, ieri, Constantin Stoica, inspector şef adjunct în cadrul ITM Prahova.