Pomenirea Preacuviosului Maxim Mărturisitorul
Sfântul Maxim a trăit pe vremea răucredinciosului împărat Consta, nepotul lui Iraclie, şi era un filozof desăvârşit. El a renunţat la toate averile sale şi s-a călugărit. Dar în acei ani s-a înmulţit eresul monoteliţilor, adică al celor care mărturiseau că numai o fire este în Hristos, respectiv că nu poate fi şi om şi Dumnezeu în acelaşi timp. Văzând aceasta, Sf. Maxim s-a dus la Roma unde l-a înduplecat pe Sf. Martin, papa, ca să adune un Sinod local, şi să-i anatematizeze pe cei care cugetau acel eres. Împăratul fiind înştiinţat de aceasta, a trimis ca să-l aducă în cetatea Constantinopolului, pentru a-l judeca. După aceasta, el a fost izgonit în Tracia, tăindu-i-se mâna dreaptă şi limba. De acolo, împreună cu doi ucenici ai săi a fost trimis în părţile Laziei, mărturisind dreapta credinţă. Se spune ca după tăierea limbii i s-a făcut cu minune dumnezeiască o alta la loc. Apoi, la adânci bătrâneţi, s-a mutat la Domnul.
