Taxa pe construcţii speciale va fi aplicată începând de anul viitor, cel mai probabil, la valoarea fiscală netă şi nu la valoarea contabilă brută, cum se practică în prezent, a declarat, ministrul Finanţelor, Ioana Petrescu, la un seminar privind Codul Fiscal. Deşi a precizat că în proiectul noului Cod Fiscal au fost preluate reglementările asumate deja de Guvern în privinţa impozitului pe construcţii speciale, Petrescu a adăugat că vor fi avute în vedere propunerile făcute în cadrul consultărilor pe care MFP le-a avut cu reprezentanţii mediului de afaceri.
„Acum avem în lucru mai multe simulări, analizăm. Unul dintre scenariile pe care mergem şi care pare o alternativă viabilă la forma aflată acum în vigoare este modificarea bazei impozabile pentru impozitul pe construcţii prin aplicarea cotei de impozit la valoarea fiscală netă a construcţiilor”, a declarat ministrul Finanţelor. Valoarea contabilă brută reprezintă costul cu care un activ a fost înscris iniţial în contabilitatea firmei, în timp ce valoarea fiscală netă elimină amortizările. Pe de altă parte, firmele sunt obligate să facă reevaluarea bunurilor, astfel că este neclar impactul acestei modificări, mai ales în lipsa unor norme de aplicare.
În ceea ce priveşte impozitul datorat de persoanele fizice pentru clădirile folosite în scop comercial, Petrescu a explicat că MFP are în discuţie în acest moment introducerea unui sistem de calcul unitar pentru clădirile utilizate în scop comercial de persoanele fizice şi de persoanele juridice. „Este o propunere a reprezentanţilor mediului de afaceri care are un argument puternic: promovarea unui tratament corect pentru business”, a afirmat ministrul Finanţelor
Noul Cod Fiscal va prelua, ca normă generală, reglementările introduse punctual prin ordonanţă de urgenţă, pentru anul 2013, cu privire la amnistia fiscală pentru producătorii agricoli a căror recoltă a fost substanţial afectată şi care ar fi trebuit să plătească norma de venit. Prin urmare, în cazul producătorilor agricoli, norma de venit se reduce proporţional în cazul în care s-au înregistrat pierderi ca urmare a unor fenomene meteorologice ce afectează peste 30% din suprafeţele destinate producţiei agricole.














