Israelul şi gruparea palestiniană militantă Hamas au căzut de acord asupra unui armistiţiu umanitar de 72 de ore în Fâşia Gaza începând de ieri, scriu agenţiile internaţionale de presă. Înţelegerea a fost anunţată de secretarul de stat american, John Kerry, şi de secretarul general al ONU, Ban Ki-moon.
Acest armistiţiu este primul acceptat de ambele părţi, de la începutul ostilităţilor în 8 iulie şi a fost precedat de două ore de bombardamente intense, a constatat un jurnalist AFP aflat în Gaza. De la ora locală 8:00, nu se mai aud zgomote de luptă în zona
respectivă, mai spune sursa citată.
Anunţul încetării focului vine după trei săptămâni şi jumătate de lupte în teritoriu, în timpul cărora peste 1400 de palestinieni, cei mai mulţi dintre ei civili, au fost ucişi, iar câteva zeci de mii şi-au părăsit locuinţele. Israelul a fost aspru criticat pentru crimele şi distrugerile pe care le-a provocat în încercarea de a împiedica Hamasul să trimită rachete de-a lungul graniţei. Consiliul de securitate al ONU ceruse o încetare a focului imediată şi fără condiţii şi mai multe pauze umanitare pentru ajutorarea populaţiei din zonă, în aşteptarea încheierii unui armistiţiu durabil.
Negociatori israelieni şi palestinieni urmau să se întâlnească ieri în Egipt pentru găsirea unei soluţii pe termen lung, după intrarea în vigoare a acordului de încetare a focului în Fâşia Gaza pentru 3 zile, a declarat un oficial american.
Egiptul a invitat, joi, Israelul şi Autoritatea Palestiniană să trimită delegaţii pentru negocieri la Cairo.