Violeta Stoica
Jale mare în comuna prahoveană Proviţa de Jos, una dintre localităţile care au avut cel mai mult de suferit din cauza precipitaţiilor abundente şi a viiturilor care au măturat totul în cale, în noaptea de luni spre marţi.
De altfel, în zona de deal şi de munte a judeţului Prahova, mai multe comune şi câteva oraşe au fost lovite de fenomene meteorologice periculoase, care au lăsat prăpăd în urma lor. Ploile care au ajuns să depăşească 60 de litri pe metru pătrat şi viiturile care s-au format din cauza precipitaţiilor au ucis animale, au distrus podeţe şi poduri, au prăpădit culturi agricole din apropierea localităţilor afectate de vremea rea de acum două nopţi. Din fericire, inundaţiile nu au produs victime omeneşti, însă situaţia este critică în unele localităţi din cauza avarierii mai multor elemente de infrastructură rutieră.
Ieri dimineaţă, subprefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu, a mers în comuna cea mai afectată de inundaţiile produse în noaptea de luni spre marţi, din cauza ploilor căzute în intervalul dintre miezul nopţii şi ora trei dimineaţa. „Viiturile care s-au format în urma precipitaţiilor abundente au distrus mai multe autoturisme, au ucis patru vaci – care au fost luate de ape – şi au afectat mai multe podeţe şi un pod, unele dintre acestea dispărând complet, iar altele fiind instabile. Au fost afectate şi drumuri comunale şi săteşti din Proviţa de Jos. Comitetul local pentru situaţii de urgenţă din comuna respectivă a demarat evaluarea pagubelor, urmând ca şi reprezentanţii Comitetului judeţean pentru situaţii de urgenţă să participe la cuantificarea pierderilor materiale suferite de localnici şi a stricăciunilor produse în infrastructura rutieră. Pentru că viitura a venit în plină noapte, din fericire nu am avut pierderi de vieţi omeneşti”, ne-a declarat subprefectul de Prahova, Emil Drăgănescu.
De altfel, localitatea Proviţa de Jos a fost cea mai afectată de viiturile produse din cauza ploilor abundente. Curţi inundate, construcţii parţial afectate de viituri, 10 hectare de teren agricol inundate, patru vaci care au fost luate de ape şi s-au înecat, dar şi şase autoturisme avariate – acesta ar fi bilanţul prăpădului lăsat în urmă de inundaţii în proprietăţile private ale locuitorilor din zonă.
Pe de altă parte, însă, infrastructura rutieră a avut mult de suferit, mai multe drumuri comunale şi drumuri săteşti fiind fie avariate parţial, fie acoperite de aluviunile aduse de pe versanţi.
Aluviunile au colmatat şi şapte poduri, cel situat în punctul Sitari, din satul Drăgăneasa, fiind avariat în proporţie de 80%. Şi cinci podeţe au fost distruse complet sau avariate, ceea ce presupune că există riscul unor accidente în cazul în care acestea vor fi folosite, chiar şi pietonal.
Nu numai în Proviţa de Jos au fost probleme, ci şi în alte comune, dar şi în oraşe din jumătatea de nord a judeţului Prahova. La Proviţa de Sus au fost avariate două autoturisme, iar un copac a căzut pe o punte pietonală, în Poiana Câmpina două locuinţe au fost inundate, iar trei maşini au fost luate de viitură, în timp ce în oraşele Comarnic, Breaza şi Sinaia mai multe curţi şi case au fost inundate, fiind necesară intervenţia echipajelor de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova pentru sprijinirea locuitorilor afectaţi de ape.