Principala favorită a turneului BRD Bucharest Open, Simona Halep, a declarat după meciul din primul tur că îşi doreşte ca la finalul sezonului să poată participa la Turneul Campioanelor, care va avea loc la Singapore. La acest turneu vor participa opt jucătoare, care în acest an competiţional au obţinut cele mai bune rezultate. Simona Halep a precizat că nu va participa la turneul din categoria Premier de la Montreal, care va avea loc în perioada 4-10 august. „La Montreal nu am jucat nici anul trecut şi nici anul acesta nu joc, pentru că aşa am dorit eu să îmi fac programul. Am jucat destul de mult anul acesta şi cred că pot lua o săptămână liberă. Eu îmi fac programul după cum simt. Merg cu foarte multă încredere la US Open, merg foarte liniştită. Nu vreau să dau foarte multă importanţă că e un Grand Slam. Sper să câştig cât mai multe meciuri acolo, dar nu mă aştept la ceva mare. Vreau să o iau meci cu meci şi punct cu punct. Visul meu este să ajung la Singapore”, a spus Halep.
A treia jucătoare a lumii a menţionat că nu ar fi participat la niciun turneu din această săptămână, însă a făcut o excepţie pentru competiţia de la Bucureşti. „De o scurtă perioadă am început să nu mă mai gândesc la turneele câştigate anul trecut, pentru că dacă aş avea această presiune mi-ar fi foarte greu să fiu relaxată pe teren. Am făcut rezultate bune anul acesta şi la Grand Slam-uri, deci nu mai am aşa multe puncte de apărat. La nivelul acesta nu cred că mai este vorba să-ţi aperi punctele. Când intri pe teren o faci ca să realizezi ceva deosebit în acest sport. Pentru mine fiecare meci este o nouă şansă de a răzbi. Un turneu este ca un început de război. Îmi place la acest sport că în fiecare luni poţi să o iei de la capăt, aşa că nu mă sperie punctele de anul trecut”, a subliniat Halep.















