F.T.

Reprezentanții Federației Sindicatelor Naţionale ale Poliţiştilor şi Personalului Contractual din România (FSNPPC) au anunțat, pentru această săptămână, manifestații de protest în București, nemulțumiți că o serie de revendicări nu le-au fost îndeplinite. După cum ne-a precizat președintele SNPPC, Marian Gruia,” începând de astăzi și până pe data de 11 iulie a.c., vom fi prezenți în parcul din fața sediului Ministerului Afacerilor Interne, din Piața Revoluției nr 1A, sector 1.
Am solicitat și celorlate sindicate din poliție să vină alături de noi, iar din informațiile pe care le am, vor da curs invitației. De asemenea, sunt așteptați și membri ai filalelor județene din țară. Vor participa la protest polițiștii care se află în timpul lor liber sau în concediu, pentru a nu perturba activitatea poliției. Protestul va dura între orele 9, 30 și 12, iar pentru ele am obținut aprobarea Primăriei Capitalei”.
De asemenea, potrivit site-ului SNPPC, polițiștii mizează pe aproximativ 200 de participanți, care vor protesta în fiecare zi. Printre nemulțumiri se numără aplicarea deficitară a Ordinului MAI privind decontarea drepturilor de transport la și de la locul de muncă; neacordarea sporului pentru munca de noapte unor categorii de polițiști; tergiversarea elaborării proiectului statutului polițistului etc.