F. T.

În perioada perioada 16 iunie – 3 iulie a.c., la Centrul de Perfecționare a Cadrelor Jandarmi Montani Sinaia, 12 cadeți americani au participat la activități care au vizat instruirea unor angajați ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Prahova, ai Grupării Mobile Matei Basarab Ploiești, precum și din cadrul unității sinăiene. Au beneficiat, astfel, de un program special de învățare a limbii engleze, 40 de jandarmi prahoveni.
Acțiunea s-a derulat în parteneriat cu Biroul de Cooperare Militară al Ambasadei SUA la Bucureşti, în cadrul „Programului lingvistic şi de cunoaştere culturală” (Cultural Understanding and Language Program/CULP). Potrivit unui comunicat al centrului sinăian, acțiunea a avut caracter interaplicativ atât în ceea ce privește modul de desfăşurare a activităţilor cât şi prin metodele didactice folosite, alternând sesiunile de expunere – prezentare în sălile de clasă cu activităţile practice în aer liber – jocuri, concursuri, excursii, antrenamente comune în poligonul alpin Sfânta Ana Sinaia (căţărare şi rapel).
Participanţii români au fost împărţiţi în grupe, în funcție de nivelul de cunoaştere a limbii engleze, fiecare grupă desfăşurându-şi activitatea independent, fiind compusă dintr-un număr variabil de cursanţi români şi trei- patru cadeţi americani. Discuţiile s-au purtat liber pe diverse teme, primul obiectiv al cursurilor fiind interacțiunea dintre jandarmii români şi cadeţii americani.
Activităţile de pregătire s-au încheiat printr-o ceremonie de înmânare a diplomelor de pregătire în domeniul cunoaşterii limbii engleze, ceremonie pregătită de cadeţii americani.
Centrul de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Montani Sinaia a fost, de la înființare și până în prezent, gazdă a numeroase delegaţii din străinătate, în cadrul schimburilor de experienţă realizate de Asociaţia Forţelor de Jandarmerie şi Poliţie cu Statut Militar Europene şi Mediteraneene (FIEP) şi a Forţei de Jandarmerie Europeană (FJE), având printre participanții la pregătirea montană şi personalul structurilor similare aparţinând statelor cu care Ministerul Afacerilor Interne şi Jandarmeria Română au încheiate protocoale de cooperare.