N. Dumitrescu

Se pare că unii prahoveni au reuşit să găsească “formula magică” pentru a trece cu bine peste criza financiară care i-a afectat, în ultimii ani, pe cei mai mulţi dintre români. Dovadă în acest sens stau ultimele date statistice care scot în evidenţă faptul că numărul locuinţelor terminate şi date în folosinţă este mult mai mare decât cel înregistrat anul trecut, crescând, totodată, şi solicitările de autorizaţii de construire pentru clădirile rezidenţiale. Această situaţie a fost evidenţiată, ieri, în cadrul Colegiului Prefectural, unde s-a prezentat şi “Starea socio-economică a judeţului Prahova reflectată de principalii indicatori înregistraţi în semestrul I 2015”. În acest context, se poate spune că judeţul Prahova ţine ritmul de la nivel naţional înregistrat în ceea ce priveşte lucrările de construcţii, tot ieri, Institutul Naţional de Statistică anunţând că volumul investiţiilor în acest domeniu a crescut în primele 8 luni din acest an cu 11,1%, iar în cazul lucrărilor de construcţii noi cu 9%.

Din datele prezentate ieri de către conducerea Direcţiei Judeţene de Statistică Prahova, în semestrul I din acest an au fost terminate şi date în folosinţă 546 locuinţe, în creştere cu 9,9% faţă de semestrul I din 2014. În ceea ce priveşte repartizarea pe medii a locuinţelor finalizate, statistica prezentată a scos în evidenţă faptul că majoritatea construcţiilor – peste 65% – au fost realizate în mediul rural, comparativ cu perioada de referinţă înregistrându-se o creştere cu 11,1% iar în mediul urban cu 7,5%. De menţionat, însă, că tot municipiul reşedinţă al Prahovei este pe primul loc în ceea ce priveşte locuinţele terminate şi date în folosinţă. Astfel, aproape 10% din numărul total al construcţiilor finalizate în primul trimestru la nivelul judeţului se regăsesc la Ploieşti, pe listă mai figurând şi alte localităţi, cum ar fi Păuleşti, Buşteni şi Târgşoru Vechi care, în ultimii ani, au fost preferate nu doar de prahoveni pentru construirea de locuinţe, inclusiv de case de vacanţă, ci şi de cei cu domiciliul în Capitală. În acest context, se poate spune că Prahova ţine ritmul naţional al creşterii la acest capitol, în contextul în care, conform unor date statistice, dacă în anul 2008 existau în România 313.859 de locuinţe, în 2013 numărul lor s-a ridicat la 323.515 locuinţe, situaţia fiind valabilă şi la Ploieşti, unde în 2008 erau înregistrate 88.465 de locuinţe, iar în anul 2013 – 90.500 de locuinţe.
Conform datelor prezentate ieri, şi autorizaţiile de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale au fost mai multe în primul semestru al anului în curs în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut, ceşterea fiind cu 12,6%. Concret, în perioada menţionată au fost eliberate 654 de astfel de documente, din totalul autorizaţiilor 76,9% fiind eliberate în mediul rural, iar 23,1% în mediul urban. Cele mai multe documente pentru realizarea de clădiri rezidenţiale au fost eliberate în Tîrgşoru Vechi – 78 autorizaţii pentru o suprafaţă utilă medie de 112,4 mp/ locuinţă, Păuleşti – 57 autorizaţii, pentru o suprafaţă utilă medie de 171,4mp/ locuinţă, Ploieşti – 44 autorizaţii, pentru o suprafaţă utilă medie de 159,3 mp/ locuinţă, Blejoi – 23 autorizaţii pentru o suprafaţă utilă medie de 178,7 mp/ locuinţă.
Datele făcute publice în cadrul şedinţei Colegiului Prefectural confirmă faptul că judeţul Prahova ţine ritmul volumului lucrărilor de construcţii înregistrat şi la nivel naţional, creştere confirmată tot ieri, de către un comunicat al Institutului Naţional de Statistică.
Astfel, conform INS, volumul lucrărilor de construcţii crescând în primele 8 luni din acest an cu 11,1% , la lucrările de construcţii noi creşterea fiind cu 9%.