Transnistria si Republica Moldova au din nou motiv de scandal. Marul discordiei este de aceasta data energia electrica. Administratia centralei electrice de la Cuciurgan, aflata pe teritoriul Transnistriei, a amenintat ca va opri livrarea de enegie electrica, începand de ieri. Asta daca guvernul de la Chisinau nu va accepta sa cumpere curentul la un tarif majorat cu 30 la suta.
Republica Moldova depinde în proportie de 60% de curentul electric de la Cuciurgan si importa din Rusia gaze naturale care tranziteaza teritoriul controlat de regimul separatist de la Tiraspol. În cazul unei crize energetice, spune Anatol Barbei, reprezentantul Agentiei Nationale pentru Reglementari Energetice, grupul Union Fenosa, principalul furnizor de electricitate în Republica Moldova are încheiate contracte de rezerva. Potrivit analistului pe probleme economice Igor Volnitchi, decizia administratiei centralei ar avea mai mult conotatii politice, fiind vorba despre un mic santaj. Cererea de majorare a tarifului la energia electrica se înscrie perfect în contextul relatiilor moldo-ruse tensionate din ultimul timp, în special dupa ce presedintele Vladimir Voronin a respins asa-numitul plan rusesc de reglementare a problemei transnistrene. Analistii economici considera ca autoritatile de la Chisinau vor accepta pentru început cumpararea curentului electric la tarife majorate, însa, în paralel vor cauta surse alternative. Un posibil furnizor ar putea fi chiar Romania.