Ana Maxim
Studenții, absolvenții facultăților de informatică și alți tineri pasionați de acest domeniu, cu vârste între 18 și 32 de ani, vor avea ocazia să se pună în temă cu cele mai noi tehnologii IT în cadrul taberei IT Will be Fun de la Bușteni. Aceasta se va desfășura în perioada 23-27 septembrie, fiind organizată de două companii ce activează în acest domeniu. Timp de cinci zile, vor fi organizate conferințe tematice dedicate tehnologiilor: cloud, virtualizare, mobilitate, rețelele sociale și business-ul, big data, Internet of things (IoT) etc., dar completate de un program care să răspundă provocărilor complexe cu care fiecare tânăr se confruntă la început de drum în carieră, fie în IT sau în orice alt domeniu, după cum au anunțat organizatorii. Participanții vor merge și pe teren pentru a colecta cu ajutorul aplicațiilor mobile o serie de informații. Aplicațiile mobile vor consuma imaginile colectate anterior cu drona.
Totodată, cei interesați vor învăța de la specialiști autorizați cum să facă un site web, ce înseamnă realitatea augmentată și cum o pot folosi, ce înseamnă Internet of Things (IoT) , vor participa la un curs intensiv de WordPress, având ca finalitate realizarea unui site (având la bază o temă predefinită), dar și la un curs de Augmented Reality, având ca finalitate o aplicație realizată cu Aurasma (ex.: recunoașterea vizuală, cu ajutorul telefonului mobil, a unei imagini și „declanșarea” unui filmuleț pe ecranul mobilului). Invitați în cadrul taberei IT Will be Fun – Eduard Bodor, Data Center BDM pentru Europa Centrală și de Est la APC by Schneider Electric și Silviu Hotăran director general al GKTI Semper Human vor susține prezentări pe teme de interes pentru tinerii pasionați de IT. Înscrierile se pot face pe site-ul www.tabaradeit.ro și prin e-mail, la adresa ioana.groseanu@ibusiness.com.ro. Sunt 40 de locuri disponibile în tabără, iar o singură persoană va plăti 400 de lei, pentru cazare și masă.