A.M.

Un candidat care susținea ieri proba de bacalaureat la Liceul Tehnologic din Ciorani a fost dat afară din examen pentru că avea la el un telefon mobil, potrivit precizărilor reprezentanților Inspectoratului Școlar Prahova. La prima probă scrisă din cadrul sesiunii de toamnă a examenului de bacalaureat – cea de limba și literatura română – au fost prezenți, ieri, 736 de candidați dintre cei 902 înscriși. Elevii de la profilul uman au primit un text liric la prima vedere și, pornind de la acesta, au avut de rezolvat mai multe cerințe. La subiectul al doilea, elevilor li se cerea să scrie un text de tip argumentativ în care să vorbească despre utilitatea cunoaşterii biografiei unei personalităţi culturale/ştiinţifice. La subiectul al treilea, candidații au avut de redactat un eseu despre relaţia dintre două personaje dintr-o nuvelă studiată.
Elevii de la profilul real au primit tot un text liric la prima vedere și câteva cerințe cu privire la text, au avut de scris un eseu despre implicarea tinerilor în activităţi umanitare și un eseu despre particularităţile de construcţie a unui personaj dintr-o nuvelă studiată. În total, la sesiunea de toamnă a examenului maturității, în Prahova s-au înscris 1.899 de candidați, iar la nivel naţional – aproximativ 55.000 de tineri.
Examenul va continua cu proba obligatorie a profilului, programată mâine, 26 august, și cu proba la alegere a profilului și specializării ce va avea loc vineri, 28 august. Rezultatele vor fi afișate pe 31 august, până la ora 12,00, iar cei nemulțumiți vor putea depune contestații în aceeași zi, între orele 12,00 şi 16,00. Contestațiile vor fi rezolvate în zilele de 1 și 2 septembrie, iar rezultatele finale vor fi afișate pe 3 septembrie.