În luna iunie, peste 100 de persoane condamnate ca urmare a rechizitoriilor DNA
Potrivit unui comunicat al DNA, în cursul lunii iunie a.c, în dosarele de corupție instrumentate de procurorii instituției au rămas definitive un număr total de 38 de hotărâri judecătorești, prin care au fost condamnați 141 de inculpați, dintre care: șase procurori, un judecător, doi ofiţeri de poliţie, un preşedinte de Cameră de Comerţ, 60 persoane de la Vama Moraviţa, cinci cadre didactice etc. Pedepsele dispuse de judecători faţă de cei în cauză sunt fie de închisoare, fie amendă penală.
Recuperările din fraude economice – mai mari în acest an
În urma acţiunilor desfăşurate de Poliţia Română, în primele șase luni ale acestui an au fost recuperaţi peste 163.000.000 de lei proveniţi din fraude economico-financiare, fiind, totodată, aplicate măsuri asiguratorii în valoare de aproape 155.000.000 de lei.
Practic, după cum se arată într-un comunicat de presă al Poliției, în perioada ianuarie-iunie 2015, în urma acțiunilor derulate împreună cu celelalte instituţii cu atribuţii în domeniu, s-a constatat o creștere cu 13,5 % a încasărilor fiscale la bugetul de stat, faţă de perioada similară a anului trecut.
Seminar pe tema protecției juridice a minorului
Consiliul Superior al Magistraturii a dat publicității un comunicat prin care anunță organizarea, la București, în luna septembrie a.c., a unui seminar pe tema tema protecției juridice a minorului.
Astfel, în data de 17 septembrie se va organiza în Capitală workshop-ul cu tema “Mecanisme juridice de protecție a minorului în cauzele transfrontaliere”, în cadrul căruia se va dezbate responsabilitatea părintească și protecția copiilor, iar participanții vor urmări prezentarea și analizarea cazurilor practice din jurisprudența mai multor state.
Anunțul a fost făcut de către CSM inclusiv în scopul de a selecta magistrați care să participe la acest seminar, ulterior unii dintre aceștia urmând să plece în Norvegia, pentru a participa la un schimb de bune practici în domeniu.














