F. T.
Până în data de 7 august a.c., cei care aspiră la meseria de polițist și au vârsta cuprinsă între 18 ani și 27 de ani își pot depune candidaturile la Inspectoratele de Poliție Județene (IPJ) pe raza cărora își au domiciliul.
La Câmpina, la Școala de Agenți de Poliție “Vasile Lascăr”, în sesiunea din toamna acestui an, sunt disponibile 505 locuri – dintre care cinci sunt rezervate cetățenilor de etnie romă , iar trei – celor de alte naționalități. În urma absolvirii celor doi ani de școală, cursanții obțin gradul de agenți de poliție și sunt repartizați în funcție de medie și de opțiuni.
Pentru a participa la concursul de admitere, candidaţii trebuie să îndeplinească mai multe condiții, printre care: să aibă cetăţenia română şi domiciliul în România; să cunoască limba română scris şi vorbit; să aibă capacitate deplină de exerciţiu; să fie declaraţi „apt” din punct de vedere medical, fizic şi psihic; să aibă vârsta de minimum 18 ani împliniţi în cursul anului în care participă la concurs; să fie absolvenţi de liceu, cu diplomă de bacalaureat;să nu aibă antecedente penale sau să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea ; să nu fi fost destituiţi dintr-o funcţie publică în ultimii 7 ani; să fi obţinut la purtare, în perioada studiilor liceale, media de cel puţin 8,00, cu excepţia candidaţilor care au absolvit instituţii de învăţământ de nivel liceal în state membre ale Uniunii Europene în care nu se evaluează prin notă/punctaj/calificativ purtarea elevului; să aibă înălţimea de minimum 1,65 m bărbaţii şi 1,60 m femeile ș.a.m.d.