Acordul pentru salvarea Greciei evidențiază faptul că „axa franco-germană este indestructibilă, chiar și în momentele de tensiune”, iar echilibrul construcției europene trece prin echilibrul relațiilor dintre aceste două țări – este opinia exprimată de premierul francez Manuel Valls într-un interviu acordat ieri postului BFM TV, citat de agenția EFE. „Europa și lumea au nevoie de stabilitatea acestor două mari economii, acestor două mari democrații”, a adăugat Valls, criticându-i apoi pe cei care susțin că punctele de vedere diferite între Paris și Berlin ar arăta că axa franco-germană nu funcționează, iar decalajul dintre cele două economii ar fi în creștere, el amintind că și în interiorul coaliției cancelarului Angela Merkel au existat divergențe cu privire la poziția de adoptat față de Grecia. Dar, în opinia lui Valls, „Merkel este conștientă de riscurile economice și politice ale unei ieșiri a Greciei din zona euro”. El a apreciat de asemenea că una dintre lecțiile acestei crize este că „guvernanța economică și politică” reprezintă un punct slab al Uniunii Europene și va fi nevoie ca în lunile următoare să se ia inițiative în această direcție. Cât despre opțiunile grecilor, Valls consideră că aceștia nu doresc deloc să iasă din zona euro, iar prin votul de la referendumul de pe 5 iulie au intenționat să dea premierului Alexis Tsipras un mandat de negociere cu creditorii internaționali, dar și să transmită un „mesaj de orgoliu”.
Acasă Lumea in care traim Acordul pentru salvarea Greciei arata ca „axa franco-germana este indestructibila”














